Aş dori ca cei care cred că ne aflăm în ţara unde totul trebuie luat uşor şi cei convinşi că va fi destul să fie înlăturat un om pentru ca totul să se schimbe în bine să se întrebe o clipă: „Dar dacă nu?”.
Vreau să le cer iertare profesorilor de la Universitatea din Bucureşti, membri ai Comisiei de Etică. O clipă, m-am îndoit de ei. Văzând că decizia lor întârzie, con vins că se vor face presiuni asupra lor (Nu e o pre su punere. Tocmai presu pu nerile nu-mi plac. Ştiu în ce măsură poate să depindă situaţia unui universitar de minister. Iar în cazul aces ta, însăşi instituţia pe care aceşti oameni o reprezintă a fost ameninţată pe faţă, ceea ce nu putea să le fie in diferent.), m-am întrebat: dacă vor ce da? E drept, nu ştiam din cine e formată. Aflând acum şi cunoscând întâmplător meritele şi moralitatea unora dintre aceşti profesori, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem.
Pe de altă parte, nici nu vreau să-i felicit, chiar dacă, din păcate, merită. A felicita pe cineva pentru că a făcut ceea ce era normal să facă înseamnă a recunoaşte dreptul anormalităţii de a se instala. E tocmai ce se întâmplă la noi, şi nu de azi, de ieri. Totuşi, prefer să spun: aţi făcut ce aveaţi de făcut şi îmi cer iertare pentru că, o clipă, m-am îndoit.
Citeşte continuarea AICI
