4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO FOTO Mexicul, devastat de un cutremur de 7,1 grade, în...

VIDEO FOTO Mexicul, devastat de un cutremur de 7,1 grade, în ziua în care se împlineau 32 de ani de la un seism care a făcut peste 10.000 de victime. Au murit 225 persoane, între care 20 de copii

UPDATE 20.45: Bilanțul cutremurului din Mexic a ajuns la 225 de victime. 

Donald Trump, preşedintele SUA, a exprimat solidaritate cu poporul mexican după seismul de 7,1 grade soldat cu sute de morţi, iar miercuri seară a avut o discuţie prin telefon cu omologul său din Mexic, Enrique Peña Nieto.

"Dumnezeu să binecuvânteze locuitorii oraşului Mexico City. Suntem alături de voi şi vom fi alături de voi", a transmis Donald Trump prin Twitter marţi seară.

 

UPDATE 17,00: Autorităţile din Mexic au modificat bilanţul cutremurului care a devastat centrul ţării, indicând acum că 217 persoane şi-au pierdut viaţa, a anunţat Luis Felipe Puente, şeful agenţiei de prot ecţie civilă, potrivit BBC News citat de Mediafax.

Bilanțul anterior indica 226 de morți.


UPDATE miercuri: Marți dimineață, în ziua în care s-au împlinit 32 de ani de la cutremurul din 19 septembrie 1985, autoritățile mexicane au organizat un exercițiu de simulare cu participarea populației. La scurt timp, un cutremur de 7,1 pe Richter a avut loc, lăsând în urmă cel puțin 149 de morți, între care 21 de copii.



UPDATE 14.20: Sute de angajaţi ai departamentului pentru situaţii de urgenţă şi voluntari caută supravieţuitori sub ruinele şcolii Enrique Rebsamen din Mexico City, care s-a prăbușit. 

Pe reţelele de socializare s-au răspândit mesaje potrivit cărora supravieţuitori aflaţi sub ruine dau mesaje pentru a cere ajutor. „Fatima Navarro trăieşte. A trimis mesaje de sub clădirea prăbuşită. Nu o pot localiza însă, deşi este încă în viaţă", se arată într-un dintre mesaje.

Preşedintele Enrique Peña Nieto spune că 500 de membri ai armatei şi 200 de membri ai protecţiei civile sunt prezenţi la faţa locului pentru a ajuta.

12.10: Autorităţile mexicane au revizuit în scădere numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în seismul din centrul ţăriii, la 217, relatează The Guardian.

 Bilanţul anterior era de aproape 250 de morţi, printre care cel puţin 20 de copii, aflaţi într-o şcoală care s-a prăbuşit.

10.45: Mexicul a declarat, miercuri, trei zile de doliu naţional, după seismul catastrofal soldat cu sute de morţi, informează presa locală.

 09.50:  Cel puţin 224 de oameni au murit, arată ultimul bilanț, informează Mediafax.

 Citește și: Precizări MAE, după cutremurul din Mexic: Niciun român nu a cerut asistență consulară

08.45: Miticul stadion Azteca din Mexic a fost afectat de cutremurul de 7,1 grade pe Richter, meciul dintre Club America şi Cruz Azul fiind amânat.

 Terenul Azteca a fost primul care a găzduit două finale ale Cupei Mondiale în 1970 şi 1986. Arena are o capacitate de 87.000 de spectatori.

UPDATE 08.30: Bilanțul provizoriu publicat de Guvernul mexican contabilizează decesele repartizate în mai multe state, învecinate cu capitala Ciudad de Mexico, unde au fost înregistrate 36 de victime: Puebla (29 de morți), Morelos (64 de morți) și Mexico (9 morți).

Cel puțin 21 de copii au murit și alți 20 sunt dați dispăruți, după prăbușirea unei școli din statul Mexico în urma acestui seism, a anunțat marți Guvernul mexican.

„Avem o cifră de 25 (de morți) dintre care 21 sunt copii, la școala primară Enrique Rebsamen", a declarat Javier Treviro, subsecretar de stat al Educației, pentru postul Televisa.  

Epicentrul seismului, care s-a produs la ora locală 13.14 (18.14 GMT), a fost situat în apropiere de granița dintre statele Puebla și Morelos (centru), la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey — USGS). Ciudad de Mexico, un megalopolis cu o populație de peste 20 de milioane de locuitori, a fost zguduit puternic marți seară, declanșând țipete și crize de nervi în rândul rezidenților săi. Noul seism s-a produs la doar câteva zile după un seism cu magnitudinea de 8,2 în sudul țării, care a făcut aproximativ 100 de victime la începutul lunii septembrie.  

Înregistrările video publicate pe rețelele de socializare au prezentat violența zguduiturilor, prăbușiri de imobile și chiar o puternică explozie într-o clădire. Imagini publicate de turiștii care navigau în Xochimilco, o zonă lacustră la sud de Ciudad de Mexico, arată formarea unor valuri deosebit de puternice, care au zguduit ambarcațiunile aflate pe acele canale, de obicei cu ape foarte liniștite, potrivit Agerpres.

„Sunt bulversată, nu pot să mă opresc din plâns, este același coșmar ca acela din 1985", a declarat pentru AFP Georgina Sanchez, în vârstă de 52 de ani, printre lacrimi, într-o piață din Ciudad de Mexico, părând să retrăiască acel episod tragic ce a marcat istoria țării sale.

„Oamenii erau foarte nervoși. Am văzut o femeie care a leșinat. Oamenii fugeau", a adăugat un alt martor, Alfredo Aguilar, în vârstă de 43 de ani.

Într-o atmosferă în care se simțea un miros puternic de gaz, mai multe imobile s-au prăbușit sau au suferit avarii grave, relatează AFP. Autoritățile din capitala mexicană au anunțat că 50 de clădiri au fost transformate în ruine. 

Președintele mexican se îndrepta spre localitățile afectate de cutremurul de săptămâna trecută

 Președintele mexican Enrique Pena Nieto, care se îndrepta spre localitățile afectate de cutremurul de săptămâna trecută, și-a scurtat o vizită în provincie, pentru a se întoarce cu avionul în Ciudad de Mexico.

„Am ordonat evacuarea spitalelor avariate și transferul pacienților", a scris el pe Twitter.

 Mai multe instituții din capitală, inclusiv Aeroportul Internațional Ciudad de Mexico și Universitatea Națională Autonomă din Mexico (UNAM), una dintre cele mai prestigioase din America Latină, au anunțat pe conturile lor de Twitter că și-au suspendat activitățile, pentru a putea să inspecteze starea în care se află clădirile lor. Școlile din statele Mexico și Puebla au fost evacuate și închise. Aeroportul din capitala mexicană a fost redeschis după câteva ore.  

Peste 10.000 de oameni și-au pierdut viața în seismul din urmă cu 32 de ani.

 

23,59: Guvernatorul Graco Ramirez a anunțat că cel puţin 42 de persoane au murit în statul mexican Morelos în urma cutremurului.


Un cutremur de mare amplitudine s-a produs marți în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, informează presa internațională citată de Agerpres.

Televiziunea și rețelele sociale au difuzat imagini cu clădiri avariate grav în capitală, unde mulți oameni au ieșit pe străzi.

Estimarea inițială a magnitudinii seismului, făcută de US Geological Survey (serviciul american de monitorizare geologică) a fost de 7,4. Epicentrul determinat a fost la opt km la sud-est de Atecingo, în statul Puebla din centrul Mexicului. Mișcarea s-a produs la o adâncime de 51 de kilometri.

Cutremurul de marți a avut loc la câteva ore după ce în capitala mexicană s-a desfășurat un exercițiu de pregătire pentru seisme.

În urmă cu exact 32 de ani, pe 19 septembrie 1985, Mexicul a fost lovit de un seism cu magnitudinea 8, soldat cu peste 5000 de morți. Luna aceasta, 98 de oameni au murit în urma unui cutremur de magnitudine 8,1, cu epicentrul în Pacific, la aproximativ 1000 de kilometri sud-est de Ciudad de Mexico.

Cele mai citite

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă