-1.1 C
București
miercuri, 1 februarie 2023
AcasăSpecialCurtea de Apel decide luna viitoare situația primarului din Năvodari, condamnat pentru...

Curtea de Apel decide luna viitoare situația primarului din Năvodari, condamnat pentru mită

Curtea de Apel Constanţa a amânat, vineri, pentru data de 12 februarie, pronunţarea în procesul primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei, condamnat în 2014 la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită, informează Agerpres,

Nicolae Matei a fost trimis în judecată de către DNA în decembrie 2012 pentru dare de mită după ce, conform procurorilor anticorupţie, i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară, denunţător în cauză, să intervină în favoarea sa în anchetele penale care îl vizau şi pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. Primarul i-ar fi promis şi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de peste 46.000 de euro. 

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, acesta fiind una dintre persoanele prin intermediul cărora s-ar fi făcut, indirect, darea respectivelor terenuri. Vâlcu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alertă de poluare cu produse petroliere pe râul Argeș

O posibilă poluare cu produse petroliere s-a produs, marți, pe râul Argeș. Miroase puternic a petrol și se observă dâre de combustibil pe câțiva...

Ucraina a protestat la adresa Ungariei cerând să înceteze „retorica anti-ucraineană”

Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile "dispreţuitoare" făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de...

Ungaria a calificat atitudinea Suediei drept „stupidă” după arderea unui Coran la Stockholm

Ungaria a calificat marţi atitudinea Suediei drept "stupidă", după ce un activist de extremă-dreapta a ars un exemplar din Coran la Stockholm, incident care...
Ultima oră
Pe aceeași temă