Propunerea Pentagonului de dezvoltare a unei capacităţi de apărare cibernetică este tema care naşte cele mai multe controverse în NATO în dezbaterile pe tema noului Concept Strategic al Alianţei care ar urma să fie adoptat la summitul din noiembrie, scrie EUobserver, citat de Newsin.
Noul document urmează să înlocuiască o strategie elaborată în urmă cu zece ani, înainte de epoca internetului şi înainte ca Franţa să se alăture structurii transatlantice de comandă a Alianţei. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a schiţat noul Concept Strategic, cu ajutorul unui grup de experţi conduşi de fostul secretar de stat Madeleine Albright, şi l-a distribuit celor 28 de membri ai Alianţei săptămâna trecută. Documentul trebuie să fie adoptat prin consens la summitul NATO de la Lisabona din 19-20 noiembrie.
„Apărarea cibernetică activă este un subiect foarte sensibil. Mulţi experţi au spus că pentru a avea o apărare, îţi trebuie şi un atac. Aş fi foarte surprins dacă cei 28 de membri ai NATO vor găsi un consens pentru a-l include”, a declarat pentru EUobserver un diplomat dintr-un stat baltic. Mai degrabă, membrii Alianţei ar putea ajunge la un compromis spunând că atacurile cibernetice sunt o ameninţare în creştere şi că NATO trebuie să aibă o capacitate de reacţie „adaptabilă şi flexibilă”.
În centrul noii concepţii cibernetice a Pentagonului stă recunoaşterea faptului că reţele militare nu pot fi sigure dacă alte infrastucturi critice, cum ar fi reţele de alimentare şi reţele financiare nu sunt protejate. Înseşi Statele Unite sunt suspectate că au creat Stuxnet, un virus de tip „vierme”, care poate fi introdus prin intermediul unui stick USB în uzine, inclusiv facilităţi nucleare, permiţând operaţii de sabotaj. Peste 60% din cazuri de infectare cu Stuxnet au fost raportate în Iran.
Pentagonul a suferit în 2008 atacuri asupra reţelei sale militare secrete şi a stabilit un nou comandament cibernetic, „apărarea cibernetică activă”, făcând din apărarea împotriva atacurilor informatice unul dintre pilonii politicii sale. Sistemele pasive de apărare sunt suficiente pentru a contracara 80% dintre atacuri. Pentru restul, este nevoie de sisteme active, cum ar fi senzorii care operează la viteza reţelei pentru a depista şi bloca intruziunile.
SUA au propus în septembrie ca „apărarea colectivă” – principiul de bază al NATO – să fie aplicat şi reţelelor de computere, creându-se un fel de scut, după modelul celui antirachetă. Aliaţii europeni sunt dispuşi să se protejeze împotriva atacurilor cibernetice de tipul celui din 2007 asupra Estoniei, care au paralizat site-urile guvernamentale şi ale băncilor. Dar aliaţii europeni nu par dispuşi să îmbrăţişeze modelul american al atacurilor cibernetice preventive asupra ţărilor sau organizaţiilor ostile, scrie EUobserver.
Grupul de experţi condus de Albright s-a arătat mai degrabă precaut în recomandările făcute NATO, spunând că în timp Alianţa trebuie să-şi dezvolte capabilităţi atât pasive, cât şi active de apărare cibernetică. Experţii au recomandat în acest sens o mai bună cooperare cu UE. Grupul a sugerat chiar ca generalii NATO sau Rasmussen să primească „autoritate predelegată” pentru a răspunde urgenţelor, cum ar fi „un atac cu rachetă sau unul cibernetic”, dar ideea e puţin probabil să fie acceptată. spun surse diplomatice.
O altă zonă de divergenţe în NATO o constituie planificarea nucleară comună – Washingtonul vrea dezarmarea nucleară, dar să păstreze totuşi focoase nucleare în Europa ca mijloc de descurajare a ţărilor ostile. Franţa, care în 2009 s-a realăturat structurilor militare ale NATO după 40 de ani, este obligată prin Constituţie să aibă putere suverană exclusivă asupra arsenalului ei, mai scrie EUobserver.
Pe de altă parte, relaţiile NATO-Rusia, de obicei un subiect de dezbatere între membrii vechi şi cei noi ai Alianţei, par să fi trecut pe planul secund, subordonându-se discuţiilor despre Conceptul Strategic, afirmă EUobserver.
