7.6 C
București
joi, 21 octombrie 2021

Cum vor schimba populiștii Europa

 

Fenomenul este atât de răspândit încât pare surprinzător că o asemenea mișcare politică nu există în România, dar aparențele sunt înșelătoare. Ascensiunea populismului îngrijorează pentru că majoritatea mișcărilor anti-UE au o trăsătură comună: sunt pro-ruse și pro-Putin.

În Marea Britanie, UK Independence Party (UKIP) al lui Nigel Farage este creditat cu peste 30% din intențiile de vot, peste Partidul Conservator și amenințând să depășească Partidul Laburist. În Franța, Frontul Național, condus de Marine Le Pen, este creditat undeva la 27% din voturi, peste socialiști și peste opoziția de dreapta din UMP. În Italia, Mișcarea de 5 Stele (M5S) a lui Beppe Grillo a obținut în ultimul sondaj 27,4%, care îl situează pe locul al doilea, după socialiștii lui Matteo Renzi. În Grecia, comuniștii de la Syriza vor câștiga alegerile europarlamentare, urmați de neo-fasciștii din Zorii Aurii. Mai puneți Partidul Libertății (FPO) din Austria, cu 20%, Partidul Libertății al lui Geert Wilders din Olanda (PVV), cu un scor fluctuant, Jobbik din Ungaria, care a obținut recent la alegerile parlamentare tot în jur de 20%, Stânga (die Linke) din Germania, Partidul Socialist Olandez, Partidul Poporului din Danemarca (27%), Lega Nord în Italia, Democrații Suedezi sau Vlaams Belang în Belgia, ori Ataka în Bulgaria și veți avea… numai o parte din tabloul formațiunilor politice populiste care candidează cu mult succes în aceste alegeri europarlamentare. Există foarte multe diferențe între toate aceste formațiuni, care în anumite cazuri sunt inamici declarați, dar împărtășesc toate un punct de vedere. Sunt anti-Uniunea Europeană, pe care o doresc dezmembrată. Sunt anti-americani și, deci, anti-globalizare, anti-capitaliști în numele anti-corporatismului și al „diferenței”. Majoritatea sunt anti-imigrație, majoritatea țintesc clasa muncitoare, care vota în mod tradițional cu comuniștii, dar au succes enorm la tineri între 18 și 24 de ani, care votează, bunăoară, în majoritate covârșitoare cu Frontul Național.

Alături de aceștia mai există un grup caracterizat de Open Europe drept „reformatori critici”, care nu se declară anti-europeni per se, dar militează pentru reformarea din temelii a Uniunii Europene pentru „a salva Europa de ea însăși”. Cel mai cunoscut este Partidul Conservator al lui David Cameron, dar un rol din ce în ce mai influent îl joacă, în Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), un partid de economiști, profesori universitari și juriști care militează pentru desființarea euro, sau Finlandezii (foștii Adevărații Finlandezi), care nu vor desființarea UE, dar s-au săturat să plătească pentru erorile politice și corupția statelor din sud. AfD are un slogan electoral inteligent care rezumă foarte bine această dispoziție reformistă: „Mai multă Europă, mai puțină UE”.

Încă și mai complicat stau lucrurile cu așa-numitele partide mainstream, care, deși fac parte formal din marile familii politice europene, populară sau socialistă, manifestă un populism anti-european abia disimulat. Cele mai multe se află în fosta Europă Centrală și de Est, iar exemplele cele mai flagrante sunt Fidesz-ul lui Viktor Orban (descris drept un populist pragmatic), care a preferat să se orienteze spre Rusia și China, respectiv Partidul Socialist Bulgar, care acționează din ce în ce mai decis împotriva recomandărilor de la Bruxelles și tot mai mult în interesele Moscovei.

Populismul și Rusia

Marine Le Pen a fost primită cu covorul roșu la Moscova și a fost invitată să viziteze Crimeea. Nigel Farage a declarat că „Uniunea Europeană are sânge pe mâini” pentru că a încurajat aspirațiile europene ale Ucrainei. Liderul Lega Nord, Matteo Salvini, s-a trezit scandând la o reuniune publică a partidului său „Trăiască referendumul din Crimeea!”. Geert Wilders și-a declarat susținerea pentru Vladimir Putin, iar liderii Jobbik, Gabor Vona, și Ataka, Volen Siderov, au dezbrăcat haina naționalismului maghiar sau bulgar de la declanșarea crizei din Crimeea și au îmbrăcat cămașa celui mai deșănțat filorusism, alimentând suspiciunile că ar fi finanțate de Rusia. De altfel, Siderov și-a lansat campania electorală pentru alegerile europarlamentare la… Moscova.

Unde sunt populiștii români?

Pare surprinzător că asemenea mișcări populiste nu au găsit ecou în România, unde nu există nicio formațiune care să își asume deschis o retorică antieuropeană. Partidul România Mare și-a pierdut atractivitatea, dar asta nu înseamnă că ei nu există. Ziarul nostru a prezentat recent grupările și organizațiile care l-au felicitat pe Putin pentru anexarea Crimeii și le-a identificat în zona „revoluționarilor” din ianuarie 2012. Faptul că aceste organizații obscure au căpătat vizibilitate publică după ce liderii lor, în frunte cu celebrul colonel Dogaru, au semnat un pact de colaborare cu USL în care conveneau asupra desființării DNA, ANI și Curții Constituționale ne oferă un indiciu despre unde trebuie căutat filonul anti­-european român.

Un alt filon solid este dinspre noua stângă trendy care s-a manifestat spectaculos în timpul protestelor împotriva exploatării de la Roșia Montana. Mișcarea a fost una heteroclită, dar sloganuri precum „Nu corporația face legislația” sau, de-a dreptul, „Jos capitalismul!” nu lasă nicio îndoială asupra afilierii acestor protestatari și a vocilor entuziaste care au susținut protestele, cum ar fi portalul CriticAtac. Un alt filon este cel ortodox-mistic-naționalist-ecologist care poate fi observat la protestatarii de la Pungești, o mișcare asemănătoare din multe puncte de vedere cu isteria anti-pașapoarte biometrice de acum câțiva ani.

Nu putem afirma fără probe că în spatele acestor mișcări anti-europene se află cineva, dar nu sunt lipsite de semnificație faptul că principalul propagandist al Rusiei, Dmitri Kiseliov, a ales tocmai acest moment pentru a difuza un reportaj propagandistic nerușinat care își propune să „demonstreze” cât de prost îi merge României după aderarea la Uniunea Europeană și ce bine i-ar fi fost în afara Europei, precum și faptul că acesta este unul dintre „argumentele” favorite ale anti-europenilor români.

În sfârșit, dacă este să găsim la vreun partid semne chiar și subtile ale acestui naționalism european, ele se află la vedere pe afișele electorale ale PSD. Acest partid care se pretinde european – dar nu a ezitat să recurgă la o retorică virulent antieuropeană în 2012 – a ales, pentru alegerile europarlamentare, un slogan naționalist – „Mândru că sunt român”, decorat cu motive populare stilizate.   

Ultima oră
Pe aceeași temă