coala de stat este gratuită, însă a ajuns să trăiască pe spinarea părinţilor. „Fondul clasei”, banii pompaţi pe sub mână în sistem, nu iartă nici un părinte, deşi legal nu este obligatoriu.
În Constituţie scrie negru pe alb că a-ţi duce copilul la şcoală sau la grădiniţă este un drept garantat şi care nu costă nimic. Părinţii ştiu însă bine că, dincolo de uniforme, rechizite, ghiozdane şi alte cheltuieli inerente, educaţia copiilor lor în sistemul de stat vine cu nişte costuri ascunse. Legal, ele au un nume inofensiv: fondul clasei. Sunt bani strânşi de Comitetele de părinţi, de care cadrele didactice nu au voie să se atingă, iar contribuţia părinţilor nu este obligatorie şi nu poate afecta evoluţia şcolară a elevilor. Conform Regulamentului şcolar, fondul clasei „contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ”. Numai că, în multe cazuri, contribuţia e de proporţii.
De la bănci la copiatoare
„În prima şedinţă cu părinţii, s-a sugerat fie de doamna învăţătoare, fie de părinţi că ar trebui să facem investiţii în acea clasă: copiator, tablă, perdele, parchet, uşă metalică, pupitre şi scaune, catedră, cuier, dulap şi un dozator de apă. Ceea ce este ciudat este că fiecare clasă I are aceleaşi nevoi”, ne-a scris revoltat Ciprian Chiru, al cărui copil tocmai a intrat în clasa I.
Forumurile de pe internet vuiesc de părinţi care-şi varsă ofurile sub protecţia anonimatului. „Au cerut bani de bănci, tablă nu ştiu de care magnetică, perdele, draperii, parchet etc.Ce naiba s-a întâmplat cu băncile din anii anteriori?! Şi le-au luat ăia cu ei?!”, scrie Mika. Nu ar fi fost poate atât de revoltată dacă, la grădiniţa de stat unde şi-a dus copilul, nu i s-ar fi sugerat să dea bani la o anumită firmă de catering, pentru masa de prânz, iar educatoarea nu -i-ar fi înmânat o listă de rechizite: „Erau cu «brandul» trecut în dreptul lor, deci nu merge să iei orice fel de copertă pentru cărţi, ci o anumită marcă. Săracii părinţii aceia care nu au foarte mulţi bani, au rămas blocaţi, cumpăraseră şi ei ce şi-au permis”. Eveline, o altă mamă de copil în clasele primare, nu e mirată: „Şi noi am pus parchet, am schimbat tabla, am pus jaluzele, din buzunarul nostru, logic. De când începe şcoala, începi să fii jumulit de bani”. Utilizatorul „Black_widow_tulip” povesteşte şi el cum „cotizează” din greu la bunăstarea şcolii copilului său: „Cică au schimbat clasa (anul trecut am cotizat s-o punem la punct pe cea veche) şi trebuie făcute oarece modificări: tăblii noi la bănci, tablă nouă şi ce s-o mai găsi”.
Plătesc şi direct, şi indirect
Mihaela Guna, preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, consideră că marea problemă cu această practică este că „aceşti bani sunt strânşi în comitete de părinţi fără personalitate juridică, iar cheltuirea lor nu este transparentă”. Există cazuri, spune Guna, când directorii de şcoli refuză să colaboreze cu asociaţiile de părinţi constituite în persoane juridice, „pentru că preferă să nu aibă responsabilitate legală”. Altfel, e normal că părinţii vor face tot posibilul pentru copiii lor, explică Guna: „La cât personal nedidactic s-a dat afară din educaţie, vom ajunge în curând să plătim şi curăţenia în şcoli. Nu este normal să finanţăm şcoala românească şi direct, şi indirect, prin impozite”.
Inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, ne-a explicat că aceste practici, dacă sunt impuse cu forţa, sunt ilegale. El recunoaşte că există încercări ale cadrelor „de a forţa nota”: „Există această finanţare ascunsă a şcolii. E clar că dacă am avea posibilităţi, ea nu ar mai exista, însă multe vin din partea părinţilor. În orice caz, lucrurile trebuie făcute pe faţă. Este interzis cu desăvârşire folosirea acestui fond în interese personale sau pentru procurarea de cadouri”. Inspectorul le recomandă părinţilor care se consideră prejudiciaţi să depună plângeri la inspectoratele şcolare.
