22.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialCum te poţi trezi cu conturile goale din cauza datoriilor la bancă

Cum te poţi trezi cu conturile goale din cauza datoriilor la bancă

Băncile reţin direct din conturile de salarii ale datornicilor toţi banii, pentru a acoperi restanţele.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a primit în ultima vreme mai multe reclamaţii referitoare la faptul că băncile sau instituţiile financiare nebancare reţin din conturile clienţilor sumele primite drept salarii, pentru rambursarea creditelor acordate. Acest lucru se întâmplă pentru clienţii care au consimţit ca sumele primite drept salarii să le fie virate în conturile special deschise în acest scop, ori angajatorii acestora au încheiat convenţii cu furnizorii respectivi cu scopul ca salariile propriilor angajaţi să fie virate în conturile deschise pe numele acestora. Cazuri precum cele descrise mai sus s-au întâmplat cu clienţi care aveau datorii de mai mult de două luni.

„Am înregistrat reclamaţii cu cazuri când drepturile salariale le-au fost reţinute 100% pe timp de patru, şase şi chiar şapte luni consecutive, cum au fost cazurile unor cadre didactice. Au fost situaţii în care persoanelor rămase fără loc de muncă, după reîncadrarea lor, li s-au reţinut în totalitate sumele primite în cont drept salarii, cazuri în care beneficiarii de pensii de întreţinere au fost lipsiţi de sumele în cauză sau alte asemenea situaţii”, a precizat Dio¬nisie Culeţu, comisarul-şef al CJPC Constanţa.

Băncile, inflexibile

Acesta a precizat că furnizorii de servicii financiare nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte cuantumul reţinerilor din salarii. El susţine că, potrivit articolului 164 din Codul Muncii şi articolului 409 din Codul de Procedură Civilă, suma reţinerilor este limitată la cel mult jumătate din venitul lunar net.

„Nu am constatat nici un caz în care furnizorii să fi abordat clienţii într-o altă manieră, respectiv de a coresponda cu aceştia pentru a le afla situaţia, de a stabili cu ei un nivel acceptabil ambelor părţi sau chiar de a le lăsa în conturile respective anumite sume de bani. Mai mult, am constatat totală nereceptivitate şi nerespectarea normelor legale chiar şi după intervenţia comisarilor instituţiei noastre, care au dispus însă măsuri de intrare în legalitate, aplicând şi amenzile prevăzute de lege”, a conchis Culeţu.

Contractele de creditare ascund clauze defavorabile clienţilor

Cele mai citite

Amenzi usturătoare pentru operatorii economici din Dragonul Roşu din Capitală

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de peste 1 milion de lei mai multor operatori economici din Complexul...

Jovo Lukic a semnat cu Universitatea Craiova

Atacantul Jovo Lukic a semnat cu Universitatea Craiova, conform anunțului făcut luni de club pe pagina sa de Facebook. În vârstă de 25 de...

VIDEO Alertă cu bombă la un hotel din Timișoara. Elena Lasconi s-ar afla printre persoanele cazate

Un apel la numărul de urgenţă 112 a anunţat, luni, plasarea unui dispozitiv exploziv la Hotel Continental din Timişoara. Mai mulţi oameni au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă