20.1 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialCum şi-a bătut joc Revoluţia Bolşevică de ouăle Fabergé şi de marele...

Cum şi-a bătut joc Revoluţia Bolşevică de ouăle Fabergé şi de marele bijutier rus

Revoluţia Bolşevică a pus capăt unuia dintre cele mai valoroase branduri din istoria Rusiei: Casa Fabergé.

Celebrele ouă Fabergé care apar în Doodle-ul creat de Google pentru a sărbători 166 de ani de la naşterea marelui bijutier Peter Carl Fabergé au apărut pentru prima dată în 1885, după ce Ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei i-a cerut să facă o bijuterie în formă de ou de Paşte pentru soţia sa.

Citeşte şi FOTO INEDITE: O lume dispărută. Vezi cum arăta RUSIA IMPERIALĂ, în imagini color!

Primul ou a fost oferit ţarinei Maria Fedorovna. Fabergé a pus, în interiorul primului ou, o găinuşă de aur cu ochi de rubine.

În anul următor, uimit de realizarea bijutierului, ţarul i-a cerut lui Fabergé încă un ou. Începând cu anul 1887, Fabergé a primit îngăduinţa de a-şi pune creativitatea la încercare şi de a realiza design-ul bijuteriilor după bunul plac.

Vezi şi FOTO Cele mai spectaculoase imagini din Rusia lui Putin

În anul 1900, ouăle lui Fabergé au reprezentat Rusia la Târgul Mondial de la Paris. Din moment ce Carl Fabergé făcea parte din juriu, bijuteriile sale nu au concurat. Cu toate acestea, Casa Fabergé a primit medalia de aur şi a primit cele mai prestigioase premii franceze, bijutierul fiind numit chiar şi Cavaler al Legiunii de Onoare. Din punct de vedere comercial, expoziţia s-a bucurat de un mare succes, iar Fabergé a primit o mulţime de comenzi pentru bijuteriile sale.

Citeşte şi Peter Carl Fabergé si Revolutia rusa

Carl Fabergé nu a creat numai ouă, iar compania sa a devenit cea mai mare afacere cu bijuterii din Rusia imperială. Pe lângă sediul din Sankt Petersburg, Casa Fabergé avea filiale în Moscova, Kiev, Odesa şi Londra. Din 1882 şi până în 1917, Casa Fabergé a produs între 150.000 şi 200.000 de bijuterii.

Pentru Fabergé, problemele au apărut în 1917, în timpul Revoluţiei Bolşevice. Casa Fabergé a fost naţionalizată, iar întreg stocul de bijuterii a fost confiscat.

Citeşte şi Bijuteriile de zeci de milioane de euro ale lui Fabergé, în atenţia lumii

Carl Fabergé a părăsit Sankt Petersburg cu ultimul tren diplomatic şi a ajuns în Elveţia, lângă Lausanne, după ce a încercat să sestabilească în Riga din Letonia, precum şi în Bad Homburg şi Wiesbaden din Germania.

Marele bijutier rus nu şi-a revenit niciodată după şocul suferit în timpul Revoluţiei ruse. A murit în Elveţia, la 24 septembrie 1920.

Din cele 65 de ouă Fabergé de mari dimensiuni, 57 există şi astăzi.

Cele mai citite
00:02:55

VIDEO: Anul școlar 2024-2025 – sistem deplorabil și opinii incoerente despre utilizarea telefonului mobil în rândul elevilor unui liceu de top din România.

Ziua de 9 septembrie 2024 a reprezentat prima zi de școală a elevilor români. Președintele Iohannis a ales să participe la deschiderea Colegiului Mihai...

Categoria Dar deschideți cartea, Turcii mă-nconjor…

Promovarea cărții domnului Nicolae „Panou” Ciucă a trecut la un alt nivel: clipul video în care apar și personalități, precum Sergiu Nicolaescu. Culmea...

Fuga-i rușinoasă, dar e bănoasă

Dialog satiric – Ce se mai aude, Nuți dragă, prin țară? Că tu ai antenele tale, trei parcă, nu? – Ce să se audă, doctore,...
Ultima oră
Pe aceeași temă