13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCum se văd Ponta şi Udrea după ce închizi televizorul

Cum se văd Ponta şi Udrea după ce închizi televizorul

În mod normal, Elena Udrea şi Victor Ponta nu ar avea de ce să câştige vreodată alegerile pentru preşedinția României. Nu din alte motive, doar pentru că aceştia nu au făcut nimic relevant în carierele lor politice care să justifice urcarea până la cea mai importantă funcție în stat.

 

Vom avea parte de mult zgomot în spațiul public, în săptămânile care au mai rămas până la alegeri, pentru ca cele două personaje care monopolizează practic televiziunile de ştiri din România să câştige încrederea unui număr cât mai mare de oameni. În acest scop, s-ar putea să vedem cum oamenii lui Victor Ponta şi cei ai Elenei Udrea vor arunca pe piață tot felul de dezvăluiri-bombă, poze şi înregistrări compromițătoare. La rândul lor, premierul şi omul de încredere al lui Traian Băsescu se vor acuza de toate nenorocirile pământului, iar vorbele lor încărcate de mizerie politică vor fi purtate prin studiouri de televiziune şi site-uri de ştiri ca nişte perle de înțelepciune. Peste tot acest război fără substanță va veghea atent atotputernicul Traian Băsescu, care, din când în când, va interveni în ajutorul moştenitoarei sale politice, încercând totodată să se asigure că nu a mai rămas loc şi pentru ceilalți candidați în arena prezidențială, în afară de Ponta şi Udrea.

 

Ce-ar fi însă dacă am rezista tentației de a urmări acest spectacol, ne-am ridica de pe canapele şi am închide televizoarele?

Vom realiza astfel, relativ uşor, că disputa Ponta-Udrea are prea puțin de-a face cu noi, cei chemați să votăm pe 2 noiembrie. Dacă stăm bine şi ne gândim, nu avem chiar nici cel mai mic motiv să-l alegem pe vreunul din cei doi candidați. Paradoxal, chiar ei ne-au sugerat acest lucru, în numeroase ocazii. Spre exemplu, eu am înțeles, de la televizor, că Victor Ponta candidează la preşedinție doar „ca să scape țara de regimul Băsescu“, iar acest motiv ar trebui să fie suficient pentru ca milioane de români care nu au slujbe, trăiesc în sărăcie, sunt sufocați de taxe şi impozite sau îşi rup maşinile pe drumurile proaste ale patriei să mergă la vot şi să pună ştampila pe numele premierului.

Orice vrăjitorie ar face televiziunile de propagandă ale premierului, realitatea este că toate proiectele importante ale PSD, condus de Victor Ponta, au eşuat lamentabil: descentralizarea administrației, regionalizarea sau revizuirea Constituției sunt acum de domeniul trecutului. Mai mult, zilele trecute, tocmai am aflat de la institutul de statistică al UE, Eurostat, că România s-a întors în recesiune, deci, iată, şi proiectul economic al premierului a eşuat. Stingeți acum televizoarele şi căutați trei motive să-l votați pe Ponta preşedinte. Vedeți cât este de greu?

Citiţi şi editorialul: Cum va arăta „Noua Ordine” după condamnarea lui Voiculescu

Nici candidatul preferat al lui Traian Băsescu nu este chiar un politician de succes al României. Preşedintele ne-a spus recent că „Elena Udrea a fost un ministru bun, peste 6.000 de proiecte sunt împrăştiate în toată țara, este un om care a avut cea mai bună absorbție de fonduri europene, 36%, un om pragmatic şi extrem de loial“.

Ca şi în cazul premierului, nu trebuie decât să stingem televizoarele şi să plecăm puțin prin țară să vedem ce înseamnă de fapt cele „6.000 de proiecte“ de care este atât de mândru Traian Băsescu. Probabil că fiecare kilometru de şosea asfaltat, din bani publici, de Ministerul Dezvoltării Regionale între 2009 şi 2012 reprezintă un proiect de succes al Elenei Udrea în opinia preşedintelui. Sau poate că scandalurile apărute în urma construcției sălilor de sport sau a parcurilor în localități fără apă curentă şi canalizare sunt inventate de duşmanii politici. Nu or fi existat nici patinoarele construite la suprapreț, iar dosarul penal „Gala Bute“ o fi, probabil, la fel, o ficțiune a unor ziarişti răutăcioşi. Asta ne sugerează preşedintele, iar noi ar trebui să-l credem.

 

În ceea ce priveşte pragmatismul şi loialitatea Elenei Udrea față de Traian Băsescu, nu avem motive să ne îndoim. Nimeni nu votează însă preşedinți pentru că sunt loiali unor foşti preşedinți.

 

Pe măsură ce te detaşezi de lupta pentru putere care se duce acum în spațiul public, tabloul se vede mult mai clar. În spatele candidaților PMP şi PSD nu se află nimic relevant pentru societate. Nu poşetele scumpe sau trecutul dubios al Elenei Udrea, nici măcar lipsa de caracter evidentă a lui Ponta nu ar trebui să cântărească atât de mult în alegerile prezidențiale comparativ cu dovezile palpabile că aceşti oameni nu ştiu să construiască ceva durabil. Iar dacă până acum au arătat că nu pot face ceva durabil, de ce ar trebui să primească o funcție şi mai înaltă în stat? De ce, domnule Băsescu?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejanhttp://gabriel-bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă