14.5 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum se truchează anchetarea unui accident de circulație: Polițiștii de la Rutieră...

Cum se truchează anchetarea unui accident de circulație: Polițiștii de la Rutieră din Tecuci și-au impus propriul scenariu despre un accident în care și-au pierdut viața doi oameni

Direcția Generală Anticorupție (DGA) a audiat opt polițiști din Tecuci în legătură cu modul în care au făcut cercetările în cazul unui accident de circulație și declarațiile lor demonstrează cum poate fi falsificată o anchetă. Este vorba despre un accident produs în iulie 2010, la 3 dimineața, pe centura Tecuciului și soldat cu moartea a doi bărbați care înlocuiau roata unei Dacii.

Cel considerat vinovat de polițiștii care au efectuat cercetarea la locul accidentului, Bogdan Banu, s-a ales în primă instanță cu 18 ani de închisoare. Ulterior, după ce doi experți judiciari, desemnați de instanțe, au demonstrat că cei doi bărbați nu au fost accidentați de mașina lui Banu, ci de o alta, tânărului i-a fost redusă pedeapsa la 3 ani cu suspendare. Diferența de la 18 ani cu executare la 3 cu suspendare e măsura ilegalităților sau abuzurilor și a cerut să i se facă dreptate, dar nu vor asta nici polițiștii, nici procurorii.

Modificarea declarațiilor martorilor

Am intrat în posesia declarațiilor date la DGA de cei 8 agenți de poliție din Tecuci și unele dintre acestea sunt uluitoare. Ionel Apostu, agent-șef principal la Biroul Poliției Rutiere Tecuci, a relatat cum șefii l-au obligat să ceară martorului principal, șoferul de tir Marius Gabriel Nichita, să semneze altă declarație în locul celei date inițial. „Nițu Gică m-a rugat ca, în timpul efectuării activităților în tura de noapte, să înmânez o declarație unui șofer de tir, pentru a o semna. Nu am fost de acord și l-am refuzat inițial pe Nițu Gică. Ulterior, cred că a doua zi, am primit dispoziție de la șeful Biroului Rutier, cms.-șef Câlici Ionel, spunându-mi totodată că dispoziția a fost dată de șeful unității (Poliției Municipiului Tecuci – n.red.) cms.-șef Balcan, să înmânez declarația respectivă pentru a fi semnată de șoferul de tir. Auzind aceasta am fost de acord și am luat legătura cu Nițu Gică. Acesta mi-a dat declarația înseriată și numărul de telefon al șoferului de tir”, a declarat la DGA agentul principal Apostu. Colegul său, agentul-șef adj. Radu Iacomi, le-a confirmat ofițerilor DGA acest episod: „În timp ce executam serviciul împreună cu agentul șef pr. Apostu Nelu, acesta a fost rugat de către cms.-șef -Câlici Ionel să se -întâlnească la -stația LukOil cu șoferul tirului, martor al accidentului, pentru a-i înmâna acestuia o declarație de martor în vederea semnării și asumării celor menționate în cuprinsul acesteia”.

De această dată, tentativa de modificare a declarației martorului a eșuat. „Șoferul tirului a citit declarația și a precizat că nu își asumă și nu semnează această declarație deoarece nu corespunde cu declarațiile sale și cu situația faptică. Acesta a consemnat pe declarația respectivă că nu este de acord cu cele menționate și a semnat”, a declarat la DGA agentul Iacomi. La proces și șoferul de tir a confirmat tentativa polițiștilor de a-i schimba declarația: „Citind declarația care mi s-a prezentat, am văzut că declarația este în contradictoriu cu cea dată de mine și am refuzat să semnez”, a declarat Nichita în fața instanței Judecătoriei Tecuci, în Dosarul 6359/324/2010. 

Polițist sancționat pentru că a fost corect

Declarația agentului Ionel Apostu mai sugerează și faptul că schimbarea declarațiilor martorilor după cum vor polițiștii nu e o excepție, ci o practică. Cel puțin la Tecuci. El le-a declarat ofițerilor DGA că a fost sancționat de către șefii Poliției Tecuci pentru că a refuzat să se ocupe de modificarea declarației unui martor. „Precizez că nu  mi s-a părut în regulă să înmânez unui martor o declarație scrisă de altcineva. Am acceptat acest lucru deoarece cu mult timp în urmă am fost sancționat cu mustrare scrisă tot pentru faptul că am refuzat să înmânez o astfel de declarație unui martor pentru a fi semnată”, a declarat Apostu.

Distrugerea imaginilor camerelor de -supraveghere

Imaginile camerelor de supraveghere au stat la baza deciziei prin care Banu a fost considerat autor al accidentului, doar că o parte din filmare a fost ștearsă. Agentul Mircea Masgras a declarat la DGA că a văzut imaginile, dar erau neconcludente: „După ce am efectuat cercetarea la fața locului, m-am deplasat singur la stația PECO aflată în apropierea locului acciden-tului și am vizualizat înregistrarea din noaptea accidentului. Nu am remarcat nimic pe imaginile vizualizate. Întrucât nu era nicio probă pe acele imagini, nu am considerat oportun să întocmesc proces-verbal”. Nefiind concludente, acele imagini au fost distruse. Un alt polițist de la Biroul Rutier, Aurică Vâlcea, acum pensionar, își amintește că vinovăția lui Banu a fost stabilită în baza acelor imagini: „A fost identificat ca fiind autorul accidentului respectiv urmare a vizualizării imaginilor înregistrate cu camera de supraveghere de la stația LukOil. Cunosc aceste aspecte de la colegul meu Masgras Mircea, acesta relatându-mi faptul că imediat după accident a vizionat acele imagini și a observat în cadrul acestora auto-turismul numitului Banu Bogdan trecând prin zonă imediat după producerea accidentului”, a declarat Vâlcea la DGA.

Șoferul nevinovat,  acuzat de abuz de drept

În 2015, Bogdan Banu s-a adresat Parchetului General. Dosarul a ajuns la Parchetul Curții de Apel Galați, care, considerându-l caz de corupție, l-a trimis la DNA. DNA Galați l-a trimis la Parchetul Judecătoriei Tecuci, care instrumentase dosarul și în 2010. Prin ordonanța din 19.02.2016, în Dosarul 4707/P/2015, Parchetul din Tecuci a clasat cauza în privința agenților. De fapt, dosarul 4707 este o copie a Dosarului din 2010 al Parchetului Judecătoriei Tecuci, care stabilise vinovăția lui Banu. A fost disjunsă cauza în privința șefului de atunci al Poliției Tecuci, cms.-șef Florin Balcan, între timp demis după ce 3 subordonați au fost cercetați de DNA. În dosarul referitor la Balcan, nr. 163/P/2016, s-a ajuns tot la clasarea cauzei. Factori decisivi au fost Dosarul 4707/P/2015, respectiv copia dosarului din 2010 și istoricul demersurilor lui Banu. În Dosarul 163/P/2016, fuseseră făcute și audierile DGA, dar n-au contat. Parchetul Curții de Apel Galați a clasat cauza, apreciind că Banu a abuzat de dreptul constituțional: „este de natura evidenței existența unui abuz de drept, prin exercitarea cu rea-credință a dreptului de a formula petiții și de a beneficia de accesul la justiție”, se spune în ordonanța din 24.04.2017.

Altă ilegalitate: forțarea competenței

În Dosarul 163/P/2016, în care Parchetul Curții de Apel Galați îl cerceta pe fostul șef al Poliției Tecuci, cms.-șef Florin Balcan pentru abuz în serviciu, comisarul-șef Balcan a făcut o dezvăluire uluitoare, și anume că agenții nu aveau ce să caute la locul accidentului, pentru că ancheta trebuia să fie efectuată de polițiști de la Serviciul Rutier Galați, nu de Biroul Rutier de la Poliția Tecuci. „Mi s-a raportat de către ofițerul de serviciu producerea unui accident de circulație pe DE 581, respectiv centura municipiului Tecuci, în dreptul Stației LukOil. Am verificat competența structurii de poliție care trebuia să efectueze ancheta și am constatat că era de competența Serviciului Rutier Galați. Prin urmare, i-am spus ofițerului de serviciu să anunțe urgent echipa de intervenție a Serviciului Rutier Galați”, le-a declarat Balcan procurorilor.   

 

Cele mai citite

Revoluția de la fermă la furculiță. Cum poate supraviețui producătorul mic, într-o piață dominată de giganți

Între rafturi și realitate stă lupta micilor producători pentru supraviețuire în era retailului de masă Într-o lume în care hipermarketurile dictează prețurile și condițiile,...

Revoluția de la fermă la furculiță. Cum poate supraviețui producătorul mic, într-o piață dominată de giganți

Între rafturi și realitate stă lupta micilor producători pentru supraviețuire în era retailului de masă Într-o lume în care hipermarketurile dictează prețurile și condițiile,...

DIICOT a lansat asaltul asupra traficanților de arme. Peste 130 de percheziții în București și în 6 județe din țară

Operațiunea "Ghost Guns" vizează mediul infracţional, care face trafic de arme ce nu pot fi deţinute legal în nici un stat european Procurorii DIICOT efectuează...
Ultima oră
Pe aceeași temă