37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialCum se luptă Primăria Eforie cu taberele de romi

Cum se luptă Primăria Eforie cu taberele de romi

Buldozerele au intrat în forţă în barăcile construite de romi în Eforie Sud. Reprezentanţii etniei acuză faptul că aproape 90 de oameni au rămas în stradă, în frig şi ploaie, şi spun că ar trebui să existe legi care să îi protejeze. De cealaltă parte, autorităţile afirmă că zona este un focar de infecţie, că aşa-zisele locuinţe sunt construite ilegal şi că toţi cei care nu au buletin de Eforie ar trebui să meargă în localităţile de domiciliu. Mai mult, reprezentanţii Primăriei spun că demolările vor continua, imediat ce vremea se va îmbunătăţi.

 

Dezafectare cu scandal

Buldozerele au intrat în barăcile romilor vineri, chiar înainte de codul portocaliu de vânt şi ploaie. În Constanţa au fost unele din cele mai reci zile din ultimii 50 de ani. Romii ştiau însă ce-i aşteapă. ”Am trimis cu o săptămână înainte dispoziţii de dezafectare. Avem o investiţie în zonă. Se construiesc locuinţe sociale. Romii au fost notificaţi de reprezentanţii primăriei că tot ce au construit se află pe domeniul public”, a precizat, pentru România liberă, viceprimarul Robert Şerban. Acesta spune că romii s-au aciuat acolo de circa zece ani şi sunt notificaţi în fiecare an. Tot Şerban afirmă Legea 50 pe 1991 sau 2001, nu îşi mai aducea bine aminte, îi permite să dezafecteze construcţiile de pe domeniul public fără notificări ale instanţelor. ”Tabăra de romi era amplasată pe domeniul publoc al oraşului, iar legea îmi permite să o dezafectez fără notificări ale instanţelor”, a mai completat viceprimarul. Acesta a precizat că din cei aproape 90 de romi nu sunt din Eforie, mai puţin de zece sunt din Eforie. Lor li s-a asigurat cazare. Ceilalţi vin din alte localităţi ale judeţului sau chiar din afara Constanţei, din Tecuci sau Bucureşti.

Reclamaţii la primărie

Viceprimarul mai spune că locul a devenit un focar de infecţie. ”În fiecare an cheltuim cel puţin 100.000 de lei pentru a strânge gunoiul lăsat de ei”, spune Şerban. Tot el afirmă că a primit numeroase plângeri la primărie, de la oamenii care locuiesc lângă această zonă. Aceştia reclamă mizeria lăsată de romi, dar şi faptul că le dispar diverse lucruri din curţi. Au fost reclamate furturi de capace de canalizare, dar şi de garduri. Romii din această tabără se ocupă cu vânzarea de porumb pe plajă, spune viceprimarul, iar în restul anului strâng fier şi îl vând. ”I-am întrebat din ce trăiesc şi mi-au spus că ei vând porumb fiert pe plajă, vara. Că asta este traduţia lor. Noi suntem o staţiune de interes naţional. De câteva luni suntem şi o staţiune balneoclimaterică. Nu se mai poate aşa. Soluţia ar fi ca fiecare să se întoarcă în localităţile unde are buletin. Pe mine mă interesează siguranţa şi curăţenia oraşului”, a spus Robert Şerban.

Statul construieşte locuinţe sociale cu ţârâita

În locul unde sunt amplasate barăcile romilor se vor construi locuinţe sociale. Este o investiţie guvernamentală, nu locală, iar banii vin cu ţârâita. Proiectul a fost demarat acum doi ani şi jumătate. Aici ar urma să apară aproape 150 de apartamente. Nu sunt însă suficiente nici măcar pentru locuitorii din Eforie, cu atât mai puţin pentru persoanele care s-au aciuat aici din alte localităţi, spune viceprimarul.

S-a cerut sprijinul Crucii Roşii

Organizaţia Salvaţi Copii spune că 55 de copii trăiesc în condiţii greu de imaginat. ”Situaţia sesizată este una similară cu cea a unor sinistraţi, de aceea rezolvarea acesteia se impune de urgenţă”, spun reprezentanţii acesteia, care au cerut sprijinul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România – filiala Constanţa. „Condiţiile în care trăiesc de săptămâna trecută şi în care riscă să trăiască de acum încolo aceşti copii, dacă nu intervenim, sunt de neimaginat; nu putem rămâne indiferenţi, nu putem trece responsabilitatea de la unul la altul; cu toţii suntem responsabili pentru viaţa lor, protecţia grupurilor vulnerabile realizându-se numai prin eforturi comune”, a spus Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii. De ieri, organizaţia a anunţat că le oferă copiilor şi familiilor alimente de bază, ”pentru a-i sprijini să depăşească această perioadă dificilă”.

Consilierul pe problemele romilor din cadrul Prefecturii Constanţa, Adrian Gămălie, nu a putut fi contactat pentru a ne prezenta punctul său de vedere.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă