Poliţiştii constănţeni desfăşoară în zona Cazino din Mamaia caravana „Vacanţă în siguranţă”. În cadrul campaniei, turiştii sunt avertizaţi să ia măsuri minime de siguranţă pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor.
Caravana a fost inaugurată chiar de comisarul-şef de poliţie Popa George Dorel. Caravana reprezintă un serviciu pus la dispoziţia turiştilor, pentru ca toţi cei care se află pe litoral să se poată informa oricând cu privire la măsurile minime de siguranţă pe care ar trebui să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor. De asemenea, turiştii pot afla informaţii cu privire la misiunile desfăşurate pe litoral de efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor. În plus, poliţiştii oferă turiştilor materiale preventive (flyere sub formă de evantaie, pliante, afişe) şi aplică chestionare pentru a analiza eficienţa, utilitatea şi calitatea informaţiilor transmise, avându-se în vedere şi percepţia acestora asupra gradului de siguranţă. Campania de informare a turiştilor va continua apoi până pe 31 august şi în celelalte staţiuni de pe litoral, respectiv Neptun, Mangalia, Eforie şi Năvodari.
Obiectivele principale sunt reducerea riscului de victimizare a turiştilor, iar principalele obiective constau în monitorizarea permanentă a situaţiei operative în ceea ce priveşte dinamica furturilor din camerele de hotel şi informarea turiştilor cu privire la măsurile de autoprotecţie.