24.1 C
București
luni, 27 iunie 2022
AcasăSpecialCum încearcă Ponta să-i șantajeze pe americani cu rușii

Cum încearcă Ponta să-i șantajeze pe americani cu rușii

Declarațiile lui Ponta că numai Rusia ar avea de câștigat dintr-o criză politică la București și că la Moscova s-ar deschide sticlele de șampanie dacă el ar pleca din fruntea Guvernului României nu au nici o noimă decât dacă reprezintă o amenințare mai mult sau mai puțin voalată la adresa partenerilor occidentali și a Statelor Unite. După ce că e mincinos cronic și corupt, această fraudă de prim-ministru se dovedește a fi și șantajist.

În decembrie 2013, atunci când Ambasada Statelor Unite a reacționat foarte ferm față de marțea neagră, Ponta a avut o ieșire nervoasă în care a amenințat cu retragerea licențelor de operare ale companiei Chevron în România. Între timp, prețul petrolului a scăzut, Chevron a renunțat să mai facă prospecțiuni pentru gazele de șist în România, dar ceea ce a ieșit la iveală cu acest prilej a fost mentalitatea de securist bătrân în care Ponta gândește relațiile internaționale ale României: occidentalii sunt acceptați și tolerați în România atât timp cât oferă ceva la schimb, de preferință protecție politică. Ideea e că gruparea care a decis la sfârșitul anilor ‘90 să scoată România din zona gri și s-o „lase“ în Uniunea Europeană și NATO s-a așteptat la o răsplată din partea americanilor și a europenilor, ca și cum ar fi interesul lor, nu al nostru, să integreze România și pentru asta trebuie să plătească un preț. Iar prețul ar fi constat în faptul că ei, combinația de securiști și lideri comuniști care s-a înstăpânit asupra României după 1989, trebuiau lăsați să controleze societatea românească după bunul plac.

Un exponent de rang înalt al acestei grupări a fost Adrian Năstase și de aceea, în momentul în care a fost condamnat pentru corupție, unda de șoc a zdruncinat întregul nucleu de „securiști patrioți“ și „comuniști de bine“ transformați în oameni de afaceri, lideri politici și agenți de influență. „Ceilalți“ nu își mai respectau partea de înțelegere. Din punctul lor de vedere, americanii și europenii i-au trădat, iar expresiile acestei trădări sunt Justiția independentă și DNA. Când Ponta afirma că „dacă știam că integrarea europeană vine cu DNA și ANI, ne gândeam de două ori înainte să intrăm în UE“ dădea glas acestei frustrări mocnite a celor care se consideră trădați prin anticorupție.

Cum personajele și afilierea lor sunt în general bine cunoscute, întrebarea este: ce l-a apucat pe Ponta să declare pentru The Guardian că plecarea lui ar fi o victorie rusească? Nimeni nu crede în țară bazaconia că Ponta ar fi ultima redută în calea tancurilor rusești sau că ar avea vreo admirație pentru valorile liberale occidentale și oroare de autoritarismul rusesc. El însuși a mărturisit că nu respectă modelul american și le admiră, în schimb, pe cele rusesc și chinez și a și dovedit-o atât în economie, unde ar vrea să-i aducă pe chinezi cu orice preț, cât și în materie de democrație, demonstrând că nu dă doi bani pe statul de drept și egalitatea cetățenilor în fața legii. Nimeni nu o crede nici în Occident, unde partenerii noștri s-au lămurit de mult cine este, de fapt, Ponta și cât valorează vorbele lui. În plus, atât românii, cât și occidentalii au putut constata că, de când este prim-ministru, Ponta este unul dintre politicienii români răsfățați de propaganda rusească în comparație atât cu fostul, cât și cu actualul președinte.

Și atunci, dacă știe că nu îl crede nimeni, de ce s-a mai obosit să pretindă – și încă în două rânduri – că prăbușirea lui ar însemna victoria Moscovei? Unii spun că este pur și simplu megaloman și nu trebuie luat în seamă. Ne temem însă că explicația este mult mai sinistră și ea se rezumă la următorul avertisment: „V-am lăsat să vă instalați bazele militare aici și să vă desfășurați forțele de descurajare a rușilor, dar situația se poate schimba oricând. Eu singur, ca lider al celui mai important partid, vă pot garanta că lucrurile rămân la fel, dar numai din poziția de prim-ministru“. Ceea ce face Ponta nu este să declare credință NATO și să umfle pieptul în fața rușilor, ci să-i șantajeze pe americani și pe ceilalți aliați că, dacă mai susțin în continuare Justiția și lupta anticorupție în România, el și grupul pe care îl reprezintă ar putea să schimbe tabăra și să treacă la ruși. 

Cele mai citite

Forțele ruse atacă și au ucis cinci civili la Harkov

Bombardamentele ruse au ucis luni cinci civili la Harkov, a anunţat guvernatorul regiunii din nord-estul Ucrainei, Oleg Sinehubov, citat de Reuters. Oficialul a adăugat că...
00:02:22

VIDEO: G7 va fi alături de Ucraina și promite noi sancțiuni împotriva Rusiei

Grupul celor șapte democrații bogate a promissprijin pentru Ucraina și se va angaja la un nou pachet de acțiuni coordonate menite să crească presiunea...
00:01:01

VIDEO: Au fost descoperite rămășițe aproape perfecte de pui de mamut lânos

O descoperire întâmplătoare făcută de minerii care săpau după aur în Yukon, în Canada, a dus la descoperirea unui pui de mamut lânos mumificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă