8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialCum este apărat Pământul de meteoriţi: Un telescop uriaş monitorizează spaţiul

Cum este apărat Pământul de meteoriţi: Un telescop uriaş monitorizează spaţiul

Un telescop care poate scana cerul mai repede decât orice alt instrument spaţial ar putea ajuta la protejarea Pământului şi a sateliţilor de coliziunile din spaţiu cu deşeurile cosmice sau cu asteroizi. Telescopul de Supraveghere a Spaţiului (SST), dezvoltat de Armata americană, va fi folosit pentru a proteja sateliţii internaţionali comerciali de pe orbita din jurul Pământului, informează Nature News.

„Este important să ştim unde sunt asteroizii şi deşeurile din spaţiu, cât de repede se mişcă şi în ce direcţie. Avem multe misiuni valoroase în spaţiu pe care nu le vom putea realiza legaţi la ochi”, susţine Chuck Laing, reprezentant al Air Force.

Cercetătorii urmăresc în prezent aproape 22.000 de obiecte artificiale care orbitează în jurul Pământul, de la mici bucăţi de moloz la sateliţi mari. Acest număr se va tripla în următorii 20 de ani, spune Laing. Chiar şi o bucată de doar un centimetru dintr-un asteroid poate produce pagube considerabile pentru sistemele de avertizare sau de comunicare ale sateliţilor din spaţiu.

Majoritatea acestor deşeuri din spaţiu provin din deteriorarea în timp şi explozia unor sateliţi lansaţi pe orbită la începutul epocii cuceririi spaţiului, în plină perioadă a Războiului Rece, în care cele două puteri concurente, SUA şi URSS, încercau să şi impună supremaţia şi în spaţiul cosmic. Conform unui raport din 2004 al NASA, majoritatea deşeurilor din spaţiul din jurul Pămîntului ar fi de provenienţă rusească. Pe locul doi la acest capitol s-ar afla Statele Unite, urmate la mare distanţă de Franţa, China, India, Japonia şi Agenţia Spaţială Europeană.

„Dacă pe Pământ va cădea un corp cu o lungime de 1-2 km, indiferent de locul în care va cădea, efectul va fi global. Dacă va cădea însă un obiect cu mărimea de câteva sute de metri, cum ar fi asteroidul Apophis (300 de metri), consecinţele vor fi la scară regională. Zona de impact a acestuia va echivala suprafaţa unei ţări europene de dimensiune medie”, a declarat Boris Şustov, directorul Institului de Astronomie de pe lângă Academia de Ştiinţe a Rusiei.

Telescopul SST a fost construit în nouă ani şi a costat 110 milioane dolari. Aceasta are un câmp larg de vedere şi poate scana cerul de mai multe ori într-o singură noapte. Telescopul a făcut primele imagini în spaţiu în februarie şi în continuare se află într-o perioadă de testare. Specialiştii estimează că telescopul va deveni funcţional în aproximativ şase luni.

Pe baza informaţiilor pe care telescopul SST le furnizează, specialiştii vor putea prezice mai bine direcţia deşeurilor din spaţiu şi să avertizeze operatorii sateliţilor de potenţiale coliziuni.

Potrivit Agenţiei spaţiale americane (NASA), citată de profesorul Sokolov, 11 obiecte spaţiale importante ar putea intra în coliziune cu Terra în secolul al XXI-lea, dintre care patru înainte de 2050. O echipă de astronomi din Rusia a anunţat că pe 13 aprilie 2036 va avea loc o coliziune între Terra şi asteroidul Apophis. Alţi astronomi sunt de părere că această ciocnire este „puţin probabilă”.

 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Elena Udrea așteaptă decizia ÎCCJ privind revizuirea condamnării în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea se află, în prezent, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, după ce în iunie 2022 a fost extrădată din Bulgaria Fostul ministru al Turismului, Elena...

NATO ia în calcul creșterea cheltuielilor de apărare la 3% din PIB

Membrii europeni ai NATO discută posibilitatea de a majora ținta pentru cheltuielile de apărare la 3% din PIB, o decizie ce ar putea fi...

Creșterea dolarului american declanșează vânzări masive pe piețele emergente

Creșterea dolarului american, alături de o „confluență de vești negative”, a provocat cea mai amplă vânzare de valute din piețele emergente de la începutul...
Ultima oră
Pe aceeași temă