2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum dispare un milion de lei din conturi

Cum dispare un milion de lei din conturi

Mai mulţi clienţi ai unei bănci au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută atunci când au vrut să extragă bani de pe card: cea mai mare parte a sumelor pe care le deţineau dispăruseră. Au anunţat imediat banca, iar pe fir au intrat şi poliţiştii. Nu a fost greu să descopere ce s-a petrecut. Chiar unul dintre angajaţi devalizase conturile.

Este vorba despre un anume Cristian Mircică, de 30 de ani, domiciliat în comuna 23 August din judeţul Constanţa. Cercetările au arătat că acesta, în calitate de angajat la biroul care se ocupă direct de client (ofiţer front office, cum pretenţios spun reprezentanţii bancari), a sustras din patrimoniul băncii şase carduri şi şase coduri PIN, pe care le-a activat fără să aibă nici un drept, ele aparţinând de fapt unor clienţi ai băncii. „A desfiinţat neautorizat depozitele fictive, prin falsificarea semnăturilor clienţilor şi a transferat sumele de bani în alte conturi aparent legale, pentru ca în final să retragă, succesiv, de la automatele monetare, suma totală de 980.678 lei, în dauna băncii”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

A acţionat nestingherit

Una din problemele care pot pune pe gânduri clienţii oricări bănci este cum s-a putut întâmpla acest lucru fără ca nimeni să-şi dea seama. Potrivit poliţiştilor, banii au fost furaţi într-o perioadă de peste un an, mai precis între 20 aprilie 2011 şi 23 august 2012. În tot acest răstimp, angajatul a putut acţiona netulburat, deşi băncile au protocoale foarte stricte în ceea ce priveşte cardurile clienţilor (acestea se înmânează numai sub semnătură, PIN‑ul nu este cunoscut decât de beneficiar etc.).

Ancheta în acest caz a fost efectuată sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Aceştia au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de Cristian Mircică.

Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare calificată cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Suspectul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa cu pro–punere de arestare preventivă. Judecătorii au admis cererea şi l-au arestat pe Mircică pentru o perioadă de zece zile. Acesta este acum în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa. El riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.   

Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă