Echipa de campanie a candidatei democrate la Președinția SUA, Hillary Clinton, a solicitat explicaţii din partea FBI în legătură cu noua anchetă privind emailurile private, transmiţând că este „extraordinar” că o astfel de situaţie se produce cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidenţial, informează presa americană citată de Mediafax.
John Podesta, şeful echipei de campanie a lui Hillary Clinton, i-a cerut vineri seară directorului FBI, James Comey, să ofere „imediat” explicaţii privind scrisoarea trimisă Congresului despre iniţierea noii anchete.
„Notificarea transmisă de James Comey se referă la emailuri care au apărut într-un caz separat, dar nu ştim ale cui sunt acele emailuri, iar înştiinţarea directorului FBI s-ar putea să nu fie semnificativă. Este extraordinar că asistăm la aşa ceva cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidenţial”, a declarat John Podesta, potrivit cotidianului USA Today.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a iniţiat o anchetă în cazul emailurilor private utilizate de candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, în timp ce deţinea funcţia de secretar de Stat american.
Biroul Federal pentru Investigaţii a transmis vineri o notificare oficială Comisiei Juridice a Senatului SUA în legătură cu ancheta care vizează utilizarea de către Hillary Clinton a unui server de email privat în timp ce era secretar de Stat.
„Anchetatorii au descoperit noi mailuri care trebuie investigate”, a transmis Biroul directorului FBI James Comey, conform BBC News.
„În legătură cu un caz separat, FBI a aflat despre existenţa unor mailuri care trebuie investigate… Am fost de acord ca FBI să declanşeze procedurile adecvate de investigare pentru a se stabili dacă aceste mesaje conţin informaţii clasificate şi dacă sunt relevante”, precizează James Comey, conform NBC News.
Potrivit unor surse citate, recent, de publicaţia The Washington Examiner un document clasificat sustras de hackeri de la Hillary Clinton sau de la colaboratori ai acesteia a fost găsit într-un server din România. Potrivit unor note informative din ancheta FBI, în cazul atacurilor cibernetice care au vizat sisteme ale fostului secretar de Stat Hillary Clinton, mai multe grupuri independente au depistat documente clasificate cu caracter militar într-un server aflat în România.
Hillary Clinton, candidatul democrat în scrutinul prezidenţial programat pe 8 noiembrie, a fost secretar de Stat în perioada 2009-2013. Utilizarea mailurilor private în activităţi oficiale a atras o serie de critici dure, mai ales din partea adversarului republican, Donald Trump.