7.5 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeSpecialCum au decurs primele teste de rezistenţă la pasajului Basarab

Cum au decurs primele teste de rezistenţă la pasajului Basarab

Pasajul Basarab a fost testat marţi cu 12 tramvaie şi 32 de camioane, informează Mediafax. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declarat că dacă toate rezultatele vor fi bune deschiderea traficului “rămâne o chestiune de ore sau de zile“.

Edilul Capitalei a precizat că miercuri vor fi încărcate 1.500 de tone şi în funcţie de rezultatele tuturor testelor se va decide momentul deschiderii traficului pe Pasajul Basarab.

“Nu vreau să dăm drumul şi să ne trezim cu probleme. După ce avem toate rezultatele va rămâne un termen de ore sau zile până la deschidere”, a reafirmat Oprescu.

Primarul general a mai spus că ar urma să mai fie schimbate sensurile unice la coborârea pe Bulevardul Nicolae Titulescu şi strada Banu Manta.

Mă preocupă ca oamenii să circule în siguranţă“, a subliniat Oprescu.

Testele cu încărcare ale podului hobanat din cadrul Pasajului Basarab au început luni, primarul Sorin Oprescu spunând că aceste probe vor dura trei zile, iar ultima fază va fi cu încărcarea maximă de 1.500 de tone.

În cadrul testelor, se încarcă podul cu sarcini, în situaţii diferite, şi se fac măsurători privind deplasările în plan vertical şi orizontal ale elementelor structurii de rezistenţă, astfel încât să se asigure nivelul prevăzut de siguranţă al pasajului.

Primarul general preciza, în prima zi de testare, că după maximum 72 de ore de la finalizarea probelor şi după prezentarea rezultatelor podul va putea fi dat în folosinţă.

Cele mai citite

Mesajul lui Iohannis de Ziua Națională. VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că la 105 ani de la Marea Unire este important să reflectăm asupra reuşitelor şi a progreselor realizate."Dragi români,...

Armata israeliană a anunțat că e gata să reia atacurile în Gaza

Armata israeliană a declarat că este gata să reia luptă cu militanţii din mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza "la orice oră"."Suntem pregătiţi pentru...

Mesajul lui Ciolacu de Ziua Națională

Mesajul de unitate al Zilei Naţionale ar trebui să fie prezent în orice acţiune a cetăţenilor, societăţii civile, mediului de afaceri, reprezentanţilor statului sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă