3.9 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialCum ar fi fost John Lennon la 70 de ani?

Cum ar fi fost John Lennon la 70 de ani?

Dacă ar fi trăit, John Lennon ar fi împlinit sâmbătă 70 de ani. Dar tot în acest an se împlinesc 30 de ani de la asasinarea lui. Lumea întreagă îl omagiază, iar unii merg mai departe, încercând să-şi imagineze cum ar fi fost astăzi John Lennon dacă mai trăia.

„Artiştilor le vine greu să înţeleagă că timpul curge ireversibil şi vor îmbătrâni, însă John Lennon părea împăcat cu această idee”, scriu jurnaliştii de la Los Angeles Times într-un articol-omagiu dedicat liderului Beatles. La treizeci de ani după moartea lui, Lennon nu a fost uitat, iar apropierea aniversării celor 70 de ani de la naşterea sa prilejuieşte o serie de comemorări speciale, înregistrări, filme, cărţi şi spectacole live. Toate aceste pregătiri arată încă influenţa lui Lennon asupra lumii, a cărei imaginaţie este mai puternică decât oricând, mai arată LA Times.

Fermier sau internaut

Vanity Fair a publicat recent un interviu imaginar cu Lennon la 70 de ani. De la început, artistul este prezentat ca un fermier nonconformist, crescător de vaci din rasa Holstein, care are un asistent ce a pregătit două porţii răcoritoare de capuccino pentru intervievat şi reporter. Lennon este descris tot slab şi cu plete cărunte, relaxat în preajma unei tinere blonde, angajată pe post de îngrijitoare pentru animale. Artistul povesteşte despre divorţul de Yoko Ono survenit după 1980, divorţ care nu ar fi unul gen Tiger Woods, ci mai degrabă ca unul dintr-un film francez, după reconcilierea târzie cu fosta soţie. După un concert în memoria victimelor atentatelor din 2001, Lennon şi Paul McCartney s-au împăcat definitiv.

Presa britanică a ripostat la acest material publicistic, considerându-l chiar jignitor pentru memoria lui Lennon. În schimb, săptămâna trecută, Elton John, un alt celebru cântăreţ britanic, a mărturisit că e e greu să şi-l imagineze pe Lennon acum: „E greu să crezi că ar fi împlinit 70 de ani”. Elton John mai crede că un artist de talia lui Lennon ar fi savurat din plin epoca Internetului: „E greu de crezut că a pierdut computerul şi Twitter-ul. Mă întreb ce ar fi făcut cu toate astea?! Cred că le-ar fi exploatat (…) şi cred că ar fi fost încă în prim-plan!”.

Yoko Ono: „Atât timp cât va exista muzică, el va fi mulţumit”

Dar cum ar vedea Lennon schimbările dramatice care s-au petrecut în lume în aceşti 30 de ani de la moartea sa, se mai întreabă jurnaliştii de la LA Times. „În vremea când John era tânăr, erau foarte puţini oameni care cântau la chitară. Acum vezi doar câte un copil în clasă care nu ştie cum să se joace cu chitara. Vremurile s-au schimbat foarte mult”, spune fosta soţie a liderului Beatles, Yoko Ono. Ea crede că astăzi Lennon ar fi fost foarte mulţumit de multe dintre aceste diferenţe. „Aşa cum vorbeau pe vremuri oamenii, că băieţii albi trebuie să se căsătorească cu femei albe, aşa şi în muzica vremurilor trecute rock-ul era rock, jazz-ul era jazz, avangarda era avangardă şi clasic era clasic. Acum, toată lumea foloseşte orice şi asta nu deranjează pe nimeni… Totul este amestecat acum şi este frumos”, a mai adăugat artista. „John a aprobat categoric toţi muzicienii. Atât timp cât va exista muzică, el va fi mulţumit”, a încheiat Yoko Ono. 

Yoko Ono, în duet cu Lady Gaga

Duminica trecută, Lady Gaga (24 ani) a cântat în duet cu Yoko Ono (77 ani) două melodii, la sfârşitul unui concert de trei ore susţinut în Los Angeles. Concertul a fost al trupei Plastic Ono Band, înfiinţată de Yoko în 1969. „Vă mulţumim pentru strălucirea şi pentru sursa de inspiraţie a atâtor femei”, a spus Lady Gaga pe scenă. Evenimentul a precedat seria de comemorări dedicate lui John Lennon, cel mai important fiind cel din Islanda, unde Ono merge din 2007, pe 9 octombire, pentru a aprinde luminile Imagine Peace Tower. Turnul de lângă Reykjavik este considerat un memorial John Lennon. Pe inscripţie sunt gravate cuvintele: „Dedic lumina acestui turn lui John Lennon, dragostea mea pentru tine este veşnică, Yoko Ono”. După ceremonia din acest an, trupa Plastic Ono Band va susţine un concert special, Yoko urmând să cânte şi împreună cu fiul său, Sean.

Cele mai citite

Traficul global de internet a crescut cu peste 17% în 2024. Google rămâne lider

Traficul global de internet a înregistrat o creștere semnificativă de 17,2% în 2024, iar Google și-a păstrat poziția de lider ca cel mai utilizat...

Sorina Matei: La nivelul cel mai înalt al statului român s-a fost discutat scenariul anulării de către CCR, dacă din turul 2 al alegerilor...

În urma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) din octombrie 2024 de a interzice candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, la nivelul cel mai...

Mai multe fotografii îl contrazic pe Călin Georgescu. Acesta s-a întâlnit cu Horațiu Potra

O serie de fotografii în care Călin Georgescu apare alături de Horațiu Potra au apărut pe reţelele de socializare, în ciuda declaraţiilor făcute în...
Ultima oră
Pe aceeași temă