Specialiştii spun că cererea de utilaje poate fi stimulată cu ajutorul fondurilor europene.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, într-un interviu, că toate politicile agricole elaborate în România în ultimii 20 de ani au rămas pe hârtie. La rândul său, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat nu o dată că producătorii români trebuie să se organizeze mai bine, dacă vor să facă faţă concurenţei şi cererii. Pe de altă parte, specialiştii din domeniul agriculturii pun un accent şi pe dotarea fermierilor cu tehnologii moderne pentru a fi performaţi. În aceste condiţii, prezenţa unor fabrici de utilaje agricole în România ar ajuta nu doar economia locală să se dezvolte, dar ar şi prilejui fermierilor posibilitatea de a achiziţiona asemenea maşini la preţuri mai accesibile lor.
Compania germană Baywa are planuri în România
Compania germană de tehnică agricolă Baywa Aktiengesellschaft intenţionează să investească în România, datorită potenţialului agricol ridicat, susţine directorul diviziei de inginerie al firmei germane, Mayer Siegfried. Acesta a avut o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, cu care a discutat despre planurile despre dezvoltare ale companiei. Întâlnirea a avut loc la Arad, însă zona în care va fi realizată investiţia nu a fost precizată. „Fără tehnică agricolă performantă nu putem concepe o agricultură de succes”, a declarat cu această ocazie ministrul Agriculturii.
Bonţida, un model de supravieţuire
O altă fabrică de utilaje agricole, de data aceasta tradiţională, există în Bonţida, în judeţul Cluj. Povestea fabricii din Bonţida începe în anul 1949. În comună, comuniştii au decis să înfiinţeze o Staţiune pentru Mecanizarea Agriculturii (SMA), cu 600 de tractoare, care urmau să deservească nordul Transilvaniei. Multe dintre aceste tractoare erau cu şenile şi fuseseră fabricate în Uniunea Sovietică. Pentru că reparatul lor în URSS costa prea mult, conducerea SMA Bonţida a decis să înfiinţeze un atelier de reparaţii, care funcţiona într-o hală construită în anul 1967. Tot pentru a economisi bani, angajaţii atelierului au început să fabrice primele maşini de ierbicidat produse în România, ca să nu cumpere astfel de utilaje din străinătate. De atunci şi până acum, fabrica din Bonţida a rămas cel mai important producător român de astfel de maşini. Inginerii din Bonţida au inventat trei modele de mori cu ciocane, tocmai pentru fermele zootehnice, A urmat producerea de maşini de cosit, însă toate acestea erau produse în număr mic şi erau destinate fermelor din Transilvania. După anul 1989, SMA Bonţida a cunoscut declinul. Fie că sătenii deveniseră prea săraci pentru a-şi permite să mai plătească serviciile prestate de utilajele companiei, fie erau suficient de bogaţi ca să îşi cumpere propriile lor tractoare şi combine de recoltat, astfel că nu mai aveau motiv să mai apeleze la compania de stat.
„În anul 1997, am decis să riscăm şi să privatizăm compania, prin metoda MEBO. Adică, acţiunile să fie cumpărate de salariaţi. Cu toate că atunci erau dobânzi bancare foarte mari, am luat un credit pe şapte ani şi am cumpărat acţiunile Tehnofavorit”, spune directorul companiei, Viorel Haitău. El adaugă că Tehnofavorit Bonţida ar fi putut să eşueze, aşa cum s-a întâmplat cu imensa majoritate a atelierelor care deserveau fostele SMA-uri. Totuşi, fabrica a supravieţuit şi a început să producă utilaje care erau de o calitate asemănătoare cu cele din Europa Occidentală, dar la preţuri mult mai mici. Fabrica din Bonţida a realizat inclusiv instalaţii de muls sau pentru fabrici de bere.
IRUM Reghin, singura fabrică de TAF-uri
Agricultorii au primit, însă o mână de ajutor prin Programul Rabla pentru Tractoare. Directorul general al SC IRUM SA Reghin, Mircea Oltean, a declarat că, până la finalul anului, vânzările de tractoare vor ajunge la 250 bucăţi de tractoare agricole şi 200 bucăţi de tractoare forestiere. „Preţurile tractoarelor agricole variază în funcţie de puterea motorului şi de dotările lui, astfel cel mai mic preţ este de 11.990 euro + TVA la un tractor de 38 CP fără dotări suplimentare şi accesorii, iar cel mai mare preţ la un tractor de 135 CP este de 46.400 euro + TVA, dotat cu aer condiţionat, troliu pentru buşteni şi încărcător frontal de 2,3 tone”, a spus Mircea Oltean.
Directorul IRUM a mai arătat că pe lângă tractoarele agricole TAG fabricate la Reghin sub licenţă Belarus, compania va continua şi fabricarea de Tractoare Articulate Forestiere (TAF), inclusiv a noului produs conceput 100% de inginerii societăţii, TAF 2010 M.
„Acest tractor este începutul unei noi generaţii de tractoare forestiere. TAF 2010 vine cu o serie de elemente noi atât la nivel de design, ergonomie şi confortul postului de lucru, cât şi la nivel tehnic. TAF 2010 are o productivitate, fiabilitate ridicată faţă de modelele precedente. Până acum am rezistat pe piaţă, fiindcă am reuşit să menţinem un raport calitate/preţ”, a precizat Oltean.
Capacitatea de producţie pentru acest nou tip de utilaj va fi de 100 unităţi pe an, pentru anul 2012.