1.5 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialCum a răspuns premierul turc Ahmet Davutoglu acuzațiilor aduse de Rusia

Cum a răspuns premierul turc Ahmet Davutoglu acuzațiilor aduse de Rusia

Prim-ministrul turc Ahmet Davutoglu a răspuns, joi, acuzațiilor Rusiei, potrivit cărora Turcia a cumpărat petrol de la gruparea Statul Islamic (SI) și a subliniat că țara sa va face tot posibilul pentru a-și securiza granița cu Siria, informează agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.

Ca urmare a anunțului ministerului Apărării din Rusia, cum că ar deține probe că președintele turc Recep Tayyip Erdogan și familia sa beneficiază de pe urma comerțului ilegal cu petrol din teritoriile controlate de SI în Siria și Irak, Davutoglu a precizat că ”nimeni nu pune preț pe minciunile acestei mașinării de minciuni în stil sovietic”.

‘În perioada Războiului Rece exista o mașinărie a propagandei sovietice. În fiecare zi ea crea diferite minciuni. În primul rând le-au crezut ei și apoi s-au așteptat ca lumea să îi creadă. Lumea și-a amintit de ele drept minciunile și nonsensul de tip Pravda. Acesta este un obicei vechi, dar brusc el și-a arătat din nou chipul. Nimeni nu pune preț pe minciunile acestei mașinării de minciuni în stil sovietic’, a spus Davutoglu.

Citește și:  Putin, în discursul anual despre starea națiunii: Este greu să învingem teroriștii singuri

El a subliniat că Ankara cooperează cu partenerii din coaliția internațională pentru a-i îndepărta pe militanții SI din zona graniței turco-siriene.

‘O porțiune de 98 de km de frontieră se află sub controlul Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic), acolo sunt ridicate bariere fizice. Turcia va coopera cu elementele coaliției pentru a înlătura Daesh de la graniță în următoarea perioadă’, a afirmat șeful guvernului turc.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că Turcia va regreta ‘nu doar o dată’ ceea ce a făcut, referindu-se la doborârea de către aviația turcă a unui bombardier rus la granița turco-siriană, și că Moscova nu va ignora faptul că Ankara ‘îi ajută pe teroriști’.

Citește și: FOTO. Mândria lui Vladimir PUTIN. Cum arată fabrica de echipamente electronice și cu ce se laudă rușii în materie de tehnologie de TOP

Declarațiile lui Putin au fost făcute în cadrul discursului către națiune, susținut joi în fața camerelor reunite ale Adunării Federale Ruse — Duma de Stat (camera inferioară) și Consiliul Federației (camera superioară).

 

Cele mai citite

Verzii europeni: Există o cale de a depăși mizeria politică din Franța

Verzii francezi pledează pentru unitate democratică și reprezentare proporțională Mélanie Vogel, copreședinte al Partidului Verzilor Europeni și membru al Les Ecologistes (EELV) în Senatul Franței...

Dictatura panicii

A doua zi după anunțul alegerii lui Donald Trump, pentru al doilea său mandat prezidențial, o treime dintre apelurile telefonice care sunt primite zilnic...

Consilier securitate națională Casa Albă: SUA are muniție insuficientă în cazul unui conflict cu China

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a avertizat miercuri că Statele Unite ar putea rămâne rapid fără muniţie în cazul...
Ultima oră
Pe aceeași temă