3.1 C
Bucharest
Monday, 27 November 2023
HomeSpecialCuloarea violet ajunge şi la Downing Street

Culoarea violet ajunge şi la Downing Street

La guvernare, ca în campania electorală: în prima zi, fostul rebel Nick Clegg a afişat cravata de luptă galben-auriu, simbolul liberalilor-democraţi. David Cameron a schimbat “albastrul Tory” – culoarea cravatei purtate cu o seară înainte la întâlnirea cu regina – cu una ”violet Samantha”, culoarea preferată de soţia sa în zilele de tranziţie, potrivit Agerpres.

Oare aceste culori sunt alese la întâmplare? Vanessa Friedman este de părere că ”îmbrăcămintea este unul din puţinele instrumente de ‘instant messaging’ în afara lumii high-tech”. Friedman, care a trecut în revistă garderoba trioului Cameron-Clegg-Brown, vede în cravatele noului tandem britanic de la putere un mesaj politic: “Prin galben, Clegg îşi pune în evidenţă propria independenţă, ca şi cum ar spune: ‘alianţa cu conservatorii nu ne-a diluat esenţa’ “.

Cravatele lui Clegg erau majoritatea roşii (culoarea laburiştilor) şi albastre (conservatori): de aici decizia de a cumpăra un accesoriu auriu (de la Marks and Spencer) pentru a se asorta cu pullmanul galben al LibDem. În rest, garderoba lui Clegg (tată bancher cu un castel în Franţa) este aproape anonimă (marca Jagger sau Paul Smith).

Şi Cameron a lăsat la o parte costumele super-costisitoare (a făcut vâlvă un costum Richard James de 3.000 de euro la o conferinţă de partid) adesea alegând haine casual cu cămaşa cu gulerul desfăcut, pentru a face cu ochiul tinerilor întreprinzători. O aberaţie pentru predecesorul lui Gordon Brown, tot timpul în largul său cu un nod de cravată de mătase strâns la gât. O schimbare de generaţie, spune Friedman, comparabilă cu cea a lui Jacky Kennedy, atunci “când a decis să nu poarte pălărie la instalarea la Casa Albă”.

În prima zi în Downing Street, Cameron (sau mai degrabă soţia sa care îi alege hainele) a abandonat uniforma puţin obamiană de “boy in blue” (cravată albastră) pentru tonuri violet, cele favorite ale lui Brown în ultimele apariţii.

“I-a furat cravata ca şi cum ar fi dorit să pună în evidenţă schimbarea de gardă”, a declarat Friedman pentru Corriere della Sera. Pe lângă faptul că a vrut “să sublinieze cu afecţiune unitatea cu Samantha”.

Violet regal sau lila Blair. Tony Blair a fost cel care a trecut de la roşul laburist la culoarea lavandă mai blândă, după fiascoul din Irak. Cravata ca mesaj politic. Oare în trecut Cameron nu s-a prezentat drept noul Blair, magician al comunicării? Acelaşi lila, care este însă un amestec centrist de albastru şi roşu, de dreapta şi stânga.

Brown l-a abandonat în seara demisiei. Nu mai era nevoie să placă tuturor, a revenit la roşu (cu câteva dungi) al tradiţiei laburiste.

 

Cele mai citite

Rezervă-ți casa în 2023 cu TVA redus de 5% astfel încât majorarea de TVA din 2024 să nu te impacteze

Românii care au în plan să achiziționeze o locuință nouă în 2024 de la un dezvoltator imobiliar sau de la alt tip de persoană...
00:01:01

VIDEO. Altă boală misterioasă care vine din China. Mii de copii ajung la spital

Duminică (26 noiembrie), Ministerul Sănătății din China a îndemnat autoritățile locale să crească numărul de clinici care tratează febra, în timp ce țara se...

Revolut numește în Consiliul de Administrație un antreprenor și expert în tehnologie, originar din România

Revolut anunță numirea lui Dan Teodosiu în Consiliul de Administrație al grupului, ca director neexecutiv. Dan are peste 30 de ani de experiență în construirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă