Daca anumiti cititori mai cauta izvoare, dovezi sau marturii despre epoca comunista, una dintre cartile care le poate starni interes este „Drumul robilor” de Victor Maghiar. Volumul evoca in paginile sale universul concentrational, inchisori si lagare de exterminare a presupusilor adversari po-litici din Romania acelor ani si cruzimea fara seaman la care au fost supusi acestia. Autorul, originar din Chendrea Salajului, a trecut, in rastimpul celor 8 ani de puscarie pe care i-a facut, prin inchisorile si coloniile de exterminare, din Gherla, Stoienesti (Balta Brailei), Periprava (Delta Dunarii), Lagarul Stramba (Balta Brailei), Salcia si Gradina.
Este o carte halucinanta pe care, dupa ce o citesti pe nerasuflate, in final te gandesti cata dreptate au avut cei care au meditat asupra vietii si mortii, zicand: „sa nu-i dea Domnul omului cate poate duce”. Am citit numeroase lucrari care se referau la iad, si astazi, lecturand volumele fostilor detinuti politici ma intreb de multe ori, fara sa cred ca pacatuiesc, daca nu cumva iadul este pe pamant. Si daca nu cumva Dumnezeu ii pedepseste pe oameni in acest fel, punandu-i sa se omoare intre ei fara mila?!
Paginile scrise de Victor Maghiar infatiseaza fatetele mai putin sau deloc stiute de marele public in timpul comunismului pentru ca masurile luate de fosta Politie Politica de a fi pastrat secretul erau foarte drastice. Asa incat iadul inaugurat de comunisti in tara despre care se zice astazi, cu destula ingamfare, ca este sub ocrotirea Maicii Domnului, este des-cris si de autor extrem de amanuntit, el vadind o memorie prodigioasa, care l-a ajutat sa aduca in prim-planul descrierilor numerosi oameni – de la tarani, intelectuali, ostasi, ofiteri si pana la fete bisericesti. In volum apare numele preotului Augustin Prundus si al pr. Ioan Bunea, a cantaretului la Opera din Cluj, Doja Tiberiu, a medicului Iubu Mihai (prietenul lui Lucian Blaga – n.r.), a directorului Liceului de Arte din Cluj, Aurel Motu, pe care i-a intalnit si cu care a impartit suferinte fizice si morale inimaginabile, la care au fost supusi de satrapii oranduirii, din nefericire majoritatea dintre ei fiind tot romani.
Si fiindca lucrarea „Drumul robilor”, aparuta la Editura „Cornelius” din Baia Mare, reda multe aspecte legate chiar de Cluj, vom publica cateva fragmente edificatoare ca un indemn la lectura.
„Inceputul calvarului”: „In 26 ianuarie 1959 eram angajat la fabrica „Mucava” (devenita ulterior „Mucart” – n.r.) . In jurul orei 9.00 sunt solicitat de seful Serviciului Cadre sa ma prezint la dansul. In biroul Cadre ma asteptau 3 indivizi, care ma invita sa-i insotesc. Realizez imediat ca sunt ofiteri de Securitate, care imi solicita adresa unde locuiesc, in strada era masina Securitatii, cu soferul si un caine, care asteptau prada achizitionata de cei 3 ofiteri de Securitate, despre care aflu ca se numeau cap. Rigo Francisc, cap. l. Ferghete, cap. Crisan Iuliu”.
Autorul explica apoi de unde i s-a tras toata aceasta situatie, fiind prezentate scene de mare tensiune, dar ma voi referi la un aspect tangential cu ceea ce se intampla astazi privind deconspirarea ofiterilor fostei Politii Politice. „Tocmai ieseau studentii de la cursurile serale de proiectanti din cadrul Politehnicii, unde aveam un prieten, Grigorescu Marcel, care frecventa aceste cursuri, iar cand ma observa a inceput sa strige „Victore”, fara sa observe ca eram incadrat de Securitate. (…) Grigorescu Marcel pana la urma observa ca eram curtat de simpaticii Securitatii, apoi ii saluta cu buna-seara pe cei de care eram incadrat…”. Maghiar povesteste, legat de aceasta intalnire, intamplarea cu Grigorescu: „Intr-o seara m-a invitat la el acasa, caci stia ca sunt singur si ca familia mea este la tara. Statea pe Republicii, la nr. 22, intr-o locuinta confortabila, asa cum avea protipendada acelor vremuri. (…) Vad la intrare o garderoba cu efecte militare, cu epoleti albastri si grade de capitan. (…) Indraznesc sa pun intrebarea: „Ce jivina adapostesti aici?” – imi raspunde fara nici o jena ca el este jivina; la care eu ii raspund: „Acum sunt la dispozitia ta. Abila cursa mi-ai intins, asa cum numai voi securistii stiti sa va atrageti victimele in cursa””.
„O secventa din infern”: „Imbracati numai cu mantalele pe umar, in camasa si indispensabili, in pumni si bastoane, detinutii sunt obligati sa iasa la munca pe un ger de -30 -35 grade Celsius. Este scos si capitanul Duca Ioan (detinut si el – n.r.) cu bocancii in picioare si mantaua pe umeri si raporteaza lt.maj. Boldea ca el nu poate iesi la munca ca nu poate sta pe picioare. De data acesta maiorul Porfil nu mai poate interveni pentru a-si ajuta camaradul de arme si suferinta. La prima lovitura aplicata de lt. maj. Boldea lui Duca, acesta cade jos, iar Boldea incepe sa-l calce pe Duca Ioan in picioare, dar Duca Ioan nu dadea semne ca ar fi in stare sa iasa la munca. Noi plecam la munca, iar Duca Ioan ramane culcat la pamant in grija acestui criminal lt. maj. Boldea Ioan. Seara, la intoarcerea de la munca, maiorul Porfil isi cauta ca de obicei camaradul lui de arme si de suferinte sa-i vina in ajutor macar moral. Capitanul Duca Ioan „refuza” orice ajutor din partea camaradului, caci acum nu mai avea nevoie de ajutorul nimanui. Lt. maj. Boldea Ioan il trimisese in lumea vesnica, scapase si de frig si de foame si de recoltatul stufului in Delta Dunarii. (…) Am zis cu totii: „Adio camarade Duca, ai scapat de suferinta si-ti vei gasi odihna vesnica intr-o groapa comuna, alaturi de alti camarazi de suferinta in campul viran de la Periprava. Alta crima a lt. maj. Boldea Ioan””.
Dar cate asemenea scene groaznice nu gasim in cartea lui Victor Maghiar care se constituie, intr-adevar, intr-un rechizitoriu fara drept de apel la crimele comunismului, multi securisti fiind si aici nominalizati.
