17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialCu metroul vopsit pentru UEFA. Cât vom face din primăvară de la...

Cu metroul vopsit pentru UEFA. Cât vom face din primăvară de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni

Cum Magistrala 6 de metrou 1 Mai–Aeroport Henri Coandă va fi gata abia în 2021, autorităţile române au găsit o soluţie alternativă pentru ca Bucureștiul să poată găzdui meciurile de fotbal de la Euro 2020. Este vorba de Henri Coandă Expres, trenul lansat de Radu Berceanu în 2009 și care va fi upgradat în 2017.

Că linia de metrou nu va fi gata până la Campionatul European o recunosc și oficialii Metrorex, într-un răspuns pentru „România liberă“: „SC Metrorex SA se află în plin proces de pregătire a documentelor necesare pentru etapa de licitație pentru pro­iectul Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă–Otopeni. După finalizarea acestora, se va lansa licitația pentru lucrările de structură de rezistență.Termenul de finalizare estimat al Magistralei 6 de metrou este anul 2021. Operarea Magistralei 6 de metrou va fi asigurată de 12 trenuri“.

Cu alte cuvine, metroul va lega aeroportul de București abia la un an după ce meciurile respecti­ve se vor disputa, și asta într-un scenariu extrem de optimist. Ministerul Transporturilor are însă un plan B pentru a realiza o legătură rapidă cu Otope­niul, care va fi finalizat chiar în primele luni ale anului viitor. În prezent, conexiunea feroviară cu aeroportul se desfășoară pe o rută ocolitoare, distanţa de 29,6 km fiind străbătută în 43 de minute.

Durata călătoriei se va reduce însă semnificativ, după cum au precizat pentru „România liberă“ oficialii CFR SA, compania care gestionează infrastructura feroviară: „În prezent, sunt în curs de execuţie lucrări de reabilitare a podului CF de la Mogoșoaia, program cu o valoare financiară de 11,2 mil. lei (POIM+buget de stat) și lucrări de reparaţii pentru ridicarea restricţiilor de viteză pe segmentul București Nord-Mogoșoaia-Balotești, în valoare estimată de 430.000 lei (buget de stat+fonduri proprii). Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii pentru ridicarea RV este 2016, iar cele de reabilitare sunt estimate a se finaliza în 2017 (trim. I)”.

Mai repede cu trenul decât cu metroul

Așa se face că, după finalizarea tuturor lucrărilor, legătura între Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă se va face pe traseul direct, în lungime de 22,3 km, cu o durată a călătoriei de 23 de minute, dau asigurări oficialii CFR. „Noul traseu va fi mai scurt cu 7,3 km, iar numărul maxim de garnituri poate ajunge și la 48 de perechi de trenuri/zi, cu plecare din 30 în 30 de minute“, se mai arată în răspunsul trimis de CFR la solicitarea „României libere“.

În aceste condiţii, dacă totul va merge cum spun cei de la CFR, trenul ar asigura o legătură chiar mai rapidă cu aeroportul decât viitoarea linie de metrou, având în vedere că aceasta va avea 12 staţii doar până la 1 Mai, cărora li se adaugă alte trei până la Gara de Nord. Problema legăturii feroviare de suprafaţă este însă că ea nu ajunge ­chiar la aeroport, fiind necesară transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la peronul din câmp la aerogară.

Nici aceasta nu ar fi chiar in­surmontabilă, având în vedere că o soluţie similară (tren plus auto) a fost implementată și la case mai mari, cum ar fi aeroportul londonez Luton. Trebuie însă puţină implicare din partea CFR Călători, care trebuie să înlocuiască microbuzele cu autocare, și a Primăriei Otopeni, care să asfalteze drumul de legătură. Rămâne de văzut dacă autorităţile române se vor stră­dui îndeajuns încât să-i con­vin­gă pe oficialii UEFA.  

N-am făcut nimic în doi ani

În septembrie 2014, România a fost desemnată de UEFA să găzduiască patru meciuri de la Euro 2020. Potrivit raportului de evaluare a celor 19 dosare de candidatură, întocmit la acea vreme de UEFA, România are de rezolvat probleme de infrastructură pentru a organiza în condiţii optime meciuri de la Euro-2020. Astfel, raportul pentru România scoate în evidenţă slaba legătură dintre Aeroportul Internaţional Henri Coandă și orașul București. Alte aspecte de îmbunătăţit se referă la stadion.

Finalizată în 2011, Arena Naţională are o capacitate de 54.851 de locuri și a găzduit finala Ligii Europa în 2012. Conform UEFA, stadionul are o capacitate mare, dar nu întrunește toate condiţiile forului european, una dintre acestea fiind numărul insuficient de locuri de parcare. În plus, nici numărul minim de loje permis de UEFA nu este îndeplinit de Arena Naţională. Niciunul dintre aceste aspecte nu a fost remediat în ultimii doi ani.

Cele mai citite

Germania, Franța și alte state UE fac eforturi pentru a accelera întoarcerea migranților în țările lor

Șaptesprezece țări europene au cerut Comisiei Europene să înăsprească regulile UE privind returnarea migranților ilegali în țările lor de origine Scrisoarea către Comisia Europeană a...

Germania, Franța și alte state UE fac eforturi pentru a accelera întoarcerea migranților în țările lor

Șaptesprezece țări europene au cerut Comisiei Europene să înăsprească regulile UE privind returnarea migranților ilegali în țările lor de origine Scrisoarea către Comisia Europeană a...

Reacția Dianei Șoșoacă după respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale

Diana Șoșoacă a reacționat după ce Curtea Constituțională a României i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale. Aceasta își cheamă susținătorii la un miting: „Absolut...
Ultima oră
Pe aceeași temă