17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialCSA a decis: Femeile NU mai au reducere la asigurarea auto

CSA a decis: Femeile NU mai au reducere la asigurarea auto

În contractele de asigurare nou încheiate după 21 decembrie nu trebuie să existe diferenţieri în funcţie de sex, în ceea ce priveşte primele şi beneficiile pentru persoana asigurată, în urma aplicării în legislaţia românească a Directivei Europene privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi cu privire la accesul la bunuri şi servicii, informează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, citată de Agerpres.

 

CSA reaminteşte că „prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), din 1 martie 2011, începând cu 21 decembrie 2012 devin inaplicabile prevederile art.5(2) din Directiva CE 113/2004, care permiteau prime şi beneficii diferenţiate pe sexe, în domeniul asigurărilor”.

Directiva europeană a fost transpusă în legislaţia românească prin Ordonanţa de Urgenţă 61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.

În scopul asigurării respectării hotărârii CJUE din 1 martie 2011, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a întreprins o serie de demersuri şi acţiuni atât pentru modificarea legislaţiei interne, cât şi pentru pregătirea din timp a pieţei asigurărilor. În acest sens evidenţiem colaborarea cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi cu Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

În cadrul grupului de lucru CSA-UNSAR au fost dezbătute implicaţiile hotărârii CJUE şi analizate măsurile care trebuie luate. Ca rezultat al activităţii din grupul de lucru, inclusiv întâlnirea cu membrii Consiliului CSA, UNSAR a anunţat că societăţile de asigurare membre sunt pregătite ca începând cu 21 decembrie 2012 să asigure implementarea, în acord cu hotărârea CJUE, a principiului egalităţii de tratament, aşa cum este prevăzut la articolul 7 din OU 61/2008.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă