39.3 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA. Inspectorii ONU pentru dezarmare chimică au început să securizeze instalaţii...

CRIZA SIRIA. Inspectorii ONU pentru dezarmare chimică au început să securizeze instalaţii în Siria

Inspectorii însărcinaţi cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian au început miercuri să securizeze, în colaborare cu autorităţile siriene, instalaţiile în care vor opera, potrivit unui comunicat obţinut de AFP joi la Damasc, informează Mediafax.

În cursul „primei zile de activitate, echipa comună a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi ONU a început, împreună cu autorităţile siriene, să securizeze instalaţiile în care va opera”, se arată în comunicat.

Echipa „examinează totodată riscuri pentru sănătate sau de mediu cu care s-ar putea confrunta”, se arată în acest comunicat, datat miercuri.

„În plus, pregătirile continuă în vederea distrugerii, în curând, a instalaţiilor de producere de arme chimice, una dintre sarcinile imediate ale echipei”, potrivit aceleiaşi surse.

Sarcina echipei internaţionale este considerabilă, unii experţi apreciind că Siria deţine peste 1.000 de tone de arme chimice, inclusiv 300 de tone de gaz muştar şi sarin, repartizate în aproximativ 45 de amplasamente.

Misiunea lor este totodată una dintre cele mai periculoase, Siria afundându-se pe zi ce trece într-un conflict care s-a soldat cu peste 115.000 de morţi începând din martie 2011.

De asemenea, „sunt în curs discuţii cu privire la volumul stocului (armelor chimice) (…), cu scopul ca termenele impuse de către Consiliul Executiv OIAC şi Consiliul de Securitate al ONU să fie respectate”, se arată în acest text.

Joi, a treia zi a primei lor misiuni în zona de război, inspectorii au plecat de la hotel la bordul a trei vehicule aparţinând ONU, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.

Destinaţia acestora nu era cunoscută, o mare discreţie înconjurând activitatea inspectorilor OIAC, care sunt însoţiţi de o echipă de experţi ONU de când au sosit la Damasc, marţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă