21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCriza sarbatorii nationale

Criza sarbatorii nationale

A trecut si 23 august. In urma cu 18 ani Ceausescu organiza manifestatia oamenilor muncii intr-o zona oarecum insolita, str. stirbei Voda, care sfida  Bdul Aviatorilor, artera batatorita ani si ani  de demonstratii similare. Instalat in balconul unei constructii neterminate, asa cum este si acum, avand atunci amenajata o fatada butaforica, dictatorul anunta parca sfarsitul unei epoci si ingropa si ziua respectiva socotita de la razboi incoace marea sarbatoare nationala.
Observatia aceasta  trimite gandul spre o problema delicata. Mai au romanii sarbatoare nationala? Evident, au 1 Decembrie, dar atunci e sfarsit de an, vremea e morocanoasa, pentru multi dintre noi e si post, ceea ce taie cheful petrecerilor.  De 30 decembrie sa nu mai vorbim, declararea de fapt decretarea unei republici populare prin abdicarea fortata a unui rege.  O zi nationala vrednica de calitatea ei a fost 10 Mai. Primavara spre vara, ziua regatului si ziua independentei alaturate au format un fel de tandem care putea sa inalte sufletul natiunii. Dar si asta a trecut. 24 ianuarie aproape ca iese din discutie si pana la urma din eliminare in eliminare descoperim ca nu mai avem de ce sa ne agatam. Pot atunci sarbatorile religoase sa tina loc sarbatorii nationale? Nu. Sarbatoarea crestina nu e proprietatea noastra decat doar daca am fi filetisti, adica mai pe intelesul tuturor neaosizand-o, operatie profund eronata. Din acest motiv sarbatoarea nationala nu poate sa apartina decat istoriei profane, cu toate accidentele acesteia, dar  – aceasta este conditia –  sa apartina  acelui segment din istorie care nu se va perima si care indiferent de  viitoarele generatii iconoclaste, sa poata sa exprime aceeasi coeziune la nivelul  societatii. Constituim astfel o mitologie, e drept profana, dar absolut necesara pentru buna functionare a unei comunitati. Decenii la rand 23 august, ca si celelalte repere ale evului comunist, a incercat sa edifice omul nou si natiunea noua. Simbolul acesta a cazut. A ne fi intors spre 10 Mai era tot o operatie sortita esecului din cauza neputintei de a revitaliza institutia monarhica. 1 Decembrie, in detrimentul lui 22 al aceleiasi luni, a rezistat, considerandu-se ca nimic nu poate fi mai important in viata unui popor decat infaptuirea Marii Uniri, eveniment ce ar putea cu succes sa infrunte vecurile. Dar constatam ca in noua paradigma care nu prea pune pret pe valorile si simbolurile nationale,  chiar si un asemenea reper isi pierde valabilitatea.  Atunci? Eterna intrebare: Ce e de facut?  Oare ideea de sarbatoare nationala nu intra intr-o criza dramatica tocmai din cauza intrarii intr-o criza similara a ideii de stat national? Iar in asemenea conditii  mai putem vorbi de un segment al istoriei care nu se perimeaza in ochii celor care vor veni? Pe masura ce avansam in timp si intram, cum se spune, in postistorie, criza sarbatorii nationale se va adanci. S-ar putea ca peste doua-trei generatii 1 Decembrie sa nu mai insemne nimic. Cu iarna sau fara iarna, cu post sau fara post, ziua va fi golita de semnificatia ei. Premisele crizei anuntate ar putea abia atunci sa-si arate efectele. Oare pentru prevenirea unui asemenea moment jenant nu ar fi mai bine sa decretam zi nationala ziua de nastere a unei mari personalitati culturale? Dar si personalitatile sunt discutabile si intra si ele in regimul deprecierii. Eminescu, Iorga, Parvan, Blaga… Vocile detractorilor sunt din ce in ce mai puternice. Curentul relativizarii sufla din ce in ce mai tare. Ce va mai ramane dupa ce vantul pustiirii va curata tot-tot si ne vom trezi goi in fata unei oglinzi taios de limpezi, adica nonidentitatea?

Cele mai citite

Restaurantele din București, mai scumpe decât cele din Praga și Varșovia

Prețurile practicate de restaurantele din București au ajuns să depășească nivelul celor din orașe precum Praga sau Varșovia și se apropie rapid de standardele...

Cod Roșu de ploi torențiale emis pentru județul Galați. Autoritățile din Pechea sunt pregătite de evacuarea localnicilor

O avertizare Cod Roșu de ploi torențiale valabilă pentru județul Galați a fost emis, duminică dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea Cod roșu, care...

Băncile din UE dezvoltă Wero, un sistem de plăți alternativ pentru a reduce dependența de Visa și Mastercard

Cele mai mari bănci din Uniunea Europeană au colaborat în secret timp de mai mulți ani pentru a dezvolta un nou sistem de plăți...
Ultima oră
Pe aceeași temă