„Daca Cristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra… Dar acum Cristos a inviat din morti, fiind incepatura a invierii celor adormiti” (I Cor 15,14 si 20).
Preacucernici frati preoti, Iubiti fii sufletesti,
An de an, la data stabilita de Biserica, celebram „Pastile cele noua si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile Cristos-Mantuitorul, Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii” (Stihira l, a Pastilor). Pastile Domnului, patima, moartea si Invierea Lui! Iata marea noutate a tuturor timpurilor, care revine mereu pentru a imprima vietii noastre ritmul vietii celei noi, ritmul vietii cu Cristos, pe care traindu-l, avem deja viata vesnica in noi.
Tema pe care am ales-o spre a fi meditata de toti fiii Arhidiecezei noastre, fie preoti, fie persoane consacrate, fie tineri sau varstnici, aduce in actualitate starea credintei corintenilor, de pe la mijlocul primului secol de crestinism. Acestia, surprinzator, nu negau invierea lui Iisus din morti, dar negau invierea celor adormiti. Si astazi, si mai surprinzator, sunt crestini care neaga nu numai invierea celor adormiti, dar si Invierea lui Iisus.
Dupa doua milenii de crestinism, datorita unei secularizari absolut accelerate a societatii in care traim, datorita exageratului consumism, datorita rasturnarilor marilor valori morale si a necontrolatei culturi a mortii, Invierea lui Iisus, invierea celor ce au plecat din lumea aceasta cu credinta in inviere, viata de dupa aceasta viata, viata vesnica sau osanda vesnica, nu mai spun nimic, nu mai au nici cea mai mica adiere de noutate si de ecou din vesnicie. Pentru toti acestia cuvintele Sfantului Apostol Pavel raman deosebit de potrivite si actuale: „Daca Cristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra… Dar acum Cristos a inviat din morti, fiind incepatura a invierii celor adormiti” (I Cor 15,14 si 20).
Este de sesizat faptul ca Sfantul Pavel nu admite, referitor la adevarul Invierii lui Iisus si a invierii noastre, nici o ezitare, nici un „poate”. Pentru el marturisirea de credinta nu este un amestec de diferite invataturi adunate din felurite concepte umane si curente de idei, ci el marturiseste ceea ce a primit de la Domnul: „Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce eu am primit, ca Cristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; si ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi” (l Cor 15,3-4).
Aceasta este temelia intregii noastre credinte, aceasta este inima predicii apostolice si a intregii propovaduiri a Bisericii, aceasta este „memoria” exprimata in Liturghie: „Aducandu-ne aminte de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de mormant, de invierea cea de a treia zi, de inaltarea la ceruri, de sederea de-a dreapta, de a doua si preamarita iarasi venire”.
Mai importanta este sublinierea: „Cristos a murit pentru pacatele noastre”. Afirmatia aceasta, care, de fapt, este proclamarea mantuirii noastre, pare a fi un fel de „chemare la ordine”.
Chinurile lui Cristos, moartea lui violenta pe cruce, sunt urmari ale pacatelor noastre! Atunci, chiar asa de usor privim chipul Rastignitului, fara sa ne sensibilizam asupra pretului platit de Domnul nostru pentru mantuirea noastra? Mai putem trai usuratic viata aceasta? Mai putem avea indoieli in credinta?
Dar Iisus Domnul nu numai ca a murit pentru pacatele noastre, dar a si inviat prin atotputernicia Sa, distrugand moartea. S-a intamplat ceva mortii! Ea a devenit adormire, in asteptarea invierii mortilor si a vietii celei fara de sfarsit. Astfel, Invierea lui Cristos devine garantie a invierii tuturor celor adormiti, la intoarcerea Sa intru glorie. Atunci vor fi nimicite toate domniile, toate stapanirile si puterile, punand pe toti vrajmasii sub picioarele Sale: „Ultimul dusman care va fi nimicit va fi moartea (cf l Cor 15,24-26). Toate fiind restaurate, Dumnezeu va fi totul in toti”.
Iubiti fii sufletesti,
Ce L-a facut pe Isus sa moara pentru pacatele noastre si sa invie din morti? Ce L-a facut sa fie garantul invierii noastre? Numai iubirea! Pentru Iisus iubirea valoreaza mai mult decat viata: „Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sa-si dea viata pentru prietenii sai” (In 15,13). „Numai daca pentru cineva iubirea valoreaza mai mult decat viata, adica numai daca cineva este gata sa-si subordoneze viata iubirii si sa o considere numai in raport de aceasta, numai atunci iubirea va fi mai tare si va insemna mai mult decat moartea. Dar pentru ca ea sa poata fi mai mult decat moartea, trebuie sa fie mai intai mai mult decat viata”. Iar Isus si-a dat viata pentru noi!
„Dragostea sta la baza nemuririi, iar nemurirea ia nastere numai din dragoste!”, asa afirma Papa Benedict al XVI-lea! (Joseph Ratzinger, „Introducere in crestinism: prelegeri despre Crezul apostolic”). „Inseamna ca Acela care i-a iubit pe toti a pus bazele nemuririi pentru toti. Acesta este si sensul exact al afirmatiei biblice ca Invierea Sa este invierea noastra… Daca El a inviat, atunci vom invia si noi, pentru ca atunci iubirea e mai tare decat moartea; daca El n-a inviat, atunci nu vom invia nici noi, deoarece in acest caz ultimul cuvant il are moartea si nimeni altcineva (cf l Cor 15,16)”.
Prin urmare, numai iubirea lui Dumnezeu, care se identifica cu propria Sa putere de viata si de dragoste, poate constitui temeiul nemuririi noastre; dar ramane valabil faptul ca nemurirea noastra depinde si de modul nostru de a iubi, adica „asa cum ne-a iubit si El pe noi” (In 15,12). Aceasta inseamna, dragii mei, sa fim fiii Invierii, sa fim fiinte pascale: credinta ca a fi crestin inseamna sa actualizezi mereu acest eveniment in viata proprie, inseamna sa te lasi mereu intalnit de Iisus. El, numai El, da orizont nou vietii noastre si, totodata, orientarea ei decisiva.
Cristos a inviat; si noi vom invia! Acesta este Pastele lui Cristos si pastele nostru! Celebrand Invierea lui Cristos, celebram si invierea noastra! De ce sa nu fim, atunci, plini de bucurie, de speranta si de iubire?
Iubitii mei,
Citind relatarile Sfintei Scripturi despre pastele evreiesc, despre Moise, eliberatorul poporului ales din robia Egiptului, popor caruia, cu ajutorul „bratului inalt” al lui Iahve, i-a redat demnitatea, trezindu-i constiinta nationala si conducandu-l in tara libertatii, nu pot sa nu fac o paralela intre biblicul Moise, „vazatorul de Dumnezeu” si episcopul vizionar si carismatic, Inocentiu Micu. El, Inocentiu Micu, a intemeiat Blajul, loc unde s-au framantat, s-au maturat si s-au pus in viata atatea idei, idei care au condus la statornicirea vesnicei Uniri cu Biserica Romei, precum si la trezirea constiintei nationale a tuturor romanilor, prin descoperirea originilor latine ale poporului nostru. El, intors acasa, in Catedrala pe care a ctitorit-o, in Blajul pe care l-a intemeiat, vegheaza la bunul mers al Bisericii sale.
Dimpreuna cu Cardinalul Alexandru Todea, care isi doarme somnul pacii in aceeasi Catedrala, cu episcopii marturisitori de credinta catolica si apostolica, si iubitori de neam, implora milostivirea Preasfintei Treimi pentru Biserica noastra, pentru poporul din mijlocul caruia s-au ridicat. Mijlocirii lor atribuim si marele eveniment pe care-l vom celebra solemn si cu multumire: ridicarea Mitropoliei Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, sui iuris, la demnitatea de Arhiepiscopie Majora.
Vom canta si ne vom bucura cu totii, duminica, 30 aprilie, Duminica Tomii, auzind proclamarea Bulei emise de Sfantul Parinte Papa Benedict al XVI-lea prin care se consfinteste acest act unic din viata Bisericii noastre.
Sa-i multumim Cerescului Parinte pentru invierea Fiului Sau! Sa-i multumim Tatalui ceresc, prin Iisus, pentru ca si noi vom invia!
Se spune ca Domnul Dumnezeu, dupa ce a sfarsit opera creatiei Sale, a hotarat sa sarbatoreasca dimpreuna cu toate cele create. Toti si toate se preocupau sa ofere in dar lui Dumnezeu ceea ce puteau mai frumos. Veveritele adusera nuci si alune, iepurii morcovi si radacini dulci, oile lana moale si calda, vacile lapte si smantana. Mii de ingeri din cer s-au adunat sa-i cante ceresti armonii. Omul astepta sa-i vina randul. Emotionat si ingrijorat se intreba: „Oare ce ii voi putea darui eu?”. Florile dau mireasma, albinele miere! Toate creaturile treceau prin fata lui Dumnezeu si ii ofereau darurile lor. Omul era framantat. Cand ii veni randul, omul a facut ceea ce nici o alta creatura nu a indraznit sa faca. Alerga la Dumnezeu, sari pe genunchii Sai, il imbratisa si ii spuse: „Te iubesc!”. Atunci chipul lui Dumnezeu se lumina si toata creatia a inteles ca omul ii facuse lui Dumnezeu darul cel mai frumos. Atunci rasuna in tot universul imnul: Aliluia!
Suntem ai lui Dumnezeu. Suntem facuti pentru a cadea in bratele Lui parintesti. „Sa ne luminam cu sarbatoarea! Acum toate s-au umplut de lumina!”
Doresc fiecaruia dintre Dumneavoastra, dragi credinciosi, sa petreceti Sfintele Sarbatori cu pace si bucurie, cu convingerea neclintita ca, dupa pelerinajul pamantesc, il vom imbratisa in ceruri pe Tatal. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne invete si sa ne inspire farmecul petrecerii cu El, din aceasta viata si in vesnicia intreaga.
