Cristi Borcea, preşedintele executiv al celor de la Dinamo, a suferit un preinfarct în perioada în care se afla în America, el primind îngrijiri medicale de la medicii de peste Ocean.
Cel puţin asta anunţă miercuri cotidianul Gazeta Sporturilor, preluat de ziare.com, citând un apropiat al oficialului dinamovist care s-ar fi aflat de faţă la teribilul incident.
Acesta povesteşte că lui Borcea i s-a făcut rău dintr-o dată şi că a fost nevoit să apeleze serviuciul medicat de urgenţă american. Nu mai puţin de 11 cadre medicale s-ar fi ocupat de şeful lui Dinamo, diagnosticul fiind unul dur – preinfarct.
Speriat de întâmplare, Cristi Borcea ar fi fost apoi în Germania, acolo unde a fost consultat de medicul care l-a operat şi pe impresarul Giovani Becali, atunci când acesta a avut probleme cu inima.