18 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialCresc salariile în Banat

Cresc salariile în Banat

Salariul mediu în judeţul Timiş a ajuns la 1.500 de lei.

Sfârşitul crizei economice în judeţul Timiş se conturează din schimbările pe piaţa muncii înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, dar şi nivelul crescut al salariilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit directorului ITM Timiş, Cornelia Corescu, recent au fost luate în evidenţă aproape 500 de contracte de muncă pentru cetăţenii străini non-UE. „La ITM Timiş se constată o creştere a numărului contractelor de muncă, în timp ce la nivelul agenţilor economici sunt din ce în ce mai puţine cazuri de concedieri colective”, a precizat Corescu. Mai mult, din ultimele date oficiale puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană de Statistică reiese că salariile timişorenilor au crescut faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, salariul mediu net a crescut de la 1.324 de lei, în luna martie a anului trecut, la 1.500 de lei în prezent. De asemenea, de la începutul anului, în Timiş şi-au suspendat activitatea 820 de firme, însă, în paralel, au fost înfiinţate alte 1.023 de societăţi comerciale noi, cele mai multe în Timişoara. 

Cele mai citite

Brațul lung al legii are cătușe în Alba

Mita a deschis ușa ilegală pentru un polițist care se află acum în arest la domiciliu Potrivit surselor ziarulunirea.ro, poliţistul Petrean Nicolae Constantin ar fi...

Școli în renovare, copii în deplasare: început de an școlar în derută totală

Aproape 2.000 de elevi din județul Constanța nu vor ajunge în clasele lor, ci în spații închiriate Este haos în școlile din județul Constanța, atât...

Brațul lung al legii are cătușe în Alba

Mita a deschis ușa ilegală pentru un polițist care se află acum în arest la domiciliu Potrivit surselor ziarulunirea.ro, poliţistul Petrean Nicolae Constantin ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă