Satul de mizeriile care umplu viata noastra politica de mult timp, m-am dus, sambata trecuta, la Cluj, unde se prezentau intr-o singura seara doua noi productii semnate de Andrei serban. Evenimentul promitea sa fie cu adevarat memorabil. In plus, actorul care juca rolul principal in "Rock’n’Roll" fiind imobilizat la pat, regizorul a trebuit sa ia el insusi taurul de coarne si sa intre, cu textul in mana, fireste, in rolul profesorului englez fidel comunismului si dupa revolutia de la Budapesta, si dupa invadarea Cehoslovaciei, in 1968, de catre rusi, ba chiar si dupa colapsul comunismului, in 1989. Piesa lui Tom Stoppard cuprinde in tesatura ei subtila si relatiile comunistului englez cu agentii special trimisi din "lagar" spre a-l "contacta" si "evalua", si evolutia rapida si ineluctabila a generatiilor, care nu mai vor sa auda de comunism, si rezistenta prin rock and roll, si multe alte fire subtiri care fac din spectacol un adevarat eveniment.
Ca actor, Andrei serban s-a dezlantuit in cel de-al doilea spectacol de la Cluj, cel cu piesa lui Patrick Marber, "Don Juan in Soho", o replica moderna la "Don Juan"-ul lui Molière. Aici, Andrei serban s-a depasit pe sine, spre satisfactia maestrului Beligan, o persoana care stie mai bine decat oricine cand un actor nimereste tinta. Or, aceasta piesa despre cinism si senzualitate dezlantuita, amoralitate si nepasare fata de semeni s-a dezvoltat
intr-un spectacol de mare tensiune, cu lungi intermezzo-uri de comedie care, toate, se termina in ceea ce povestea si este de fapt, drama alienarii omului cu ajutorul propriului corp.
Tragedia comunismului, cu anchetele la securitate, cu presiunile pentru "recrutare" ca informatori a unor persoane prinse cu ceva compromitator in ochii regimului, cu dosarele de dupa, cu efectele gasite admirabil de Andrei serban, precum dublarea sonora a discursului lui Ceausescu din zilele invaziei Cehoslovaciei de zgomotele de tancuri si loviturile de tun s-a completat cu "Don Juan", in modul cel mai clar, intr-o noua, cinematografica, moderna "comedie umana", pe care marele regizor a oferit-o publicului clujean. Dar si celor veniti de aiurea. Caci pe langa Radu Beligan mai erau la spectacol si cativa scriitori si artisti importanti din Cluj si Bucuresti, Ada Milea si altii. Toti spectatorii au fost de-a dreptul entuziasmati.
Ma asteptam ca seara aceea sa fie una de mare rasunet. A si fost pentru noi, cei prezenti, dar media nu s-a inghesuit s-o anunte si altora. Cu toate ca Andrei serban a construit la Cluj, trei veri la rand, un alt fel de teatru. Care ramane, inlocuindu-l pe cel vechi. Care inchide, pentru renovare.
La toamna, a declarat regizorul in final, va avea premiera un nou "Unchi Vanea", la Teatrul Maghiar, spectacol pe langa care, a spus Andrei serban, nedrept cu sine insusi, "Pescarusul" de la Sibiu n-a fost mare lucru.
Acum peste 40 de ani, de la balconul nationalului clujean, vedeam cu incantare spectacolul unui tanar absolvent, din care imi mai amintesc doar vartejul general, comparabil in memoria mea cu cel din spectacolul lui Peter Brook, "Visul unei nopti de vara". A fost atunci un eveniment pentru studentimea masata pe la balcoane si strecurata chiar prin loji. Sambata l-am vazut pe absolvent. A creat din nou un eveniment, in acelasi vechi teatru. Va asigur ca Andrei serban confirma.
