8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialCorupţia din Sănătate, o boală care poate fi vindecată

Corupţia din Sănătate, o boală care poate fi vindecată

Soluţii pentru a opri risipa din sănătate există, iar rezolvarea acestei probleme nu trebuie să vină doar din partea autorităţilor. De astăzi, şi pacienţii ori medicii se pot implica în combaterea corupţiei. O echipă formată din jurnalişti cu experienţă a lansat o platformă online, www.medalert.ro, prin care pacienţii şi medicii pot sesiza abuzuri, cazuri de corupţie şi malpraxis din sistemul medical. Acest proiect este sprijinit de Ambasada SUA şi de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, precum şi de Ministerul Sănătăţii. „Iniţial am fost reticent privind acest proiect. Mă temeam să nu fie o vânătoare de vrăjitoare, să nu se răzbune actorii din sistem unii pe alţii, să nu se transforme într-un site în care se aruncă ştiri, dar am convingerea că nu va fi aşa, pentru că este făcut de jurnalisşti cu experienţă. Acest portal va fi o interfaţă transparentă între cetăţeni şi autorităţi. În sistemul de sănătate există corupţie la diferite niveluri, iar acest portal poate să ne dea o dimensiune a întregului fenomen„, a declarat Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. În opinia celor care au lasnat portalul, transparenţa este una dintre cele mai bune metode care ne pot ajuta să eliminăm şpaga dată la doctor, iar medicii la rândul lor pot scăpa de umilire. „Dacă banii vor ajunge în sistem pe alte căi decât cele de până acum, ne vom utea plăti corect medicii”, crede Raed Arafat. Toate informaţiile care vor apărea pe site vor fi verificate de Ministerul Sănătăţii, iar în situaţiile grave se vor găsi soluţii, promit responsabilii MS. „Vom urmări reacţia autorităţilor pentru că vrem ca vorbele lor să se transforme în fapte”, a spus Vlad Mixich, unul dintre voluntarii proiectului Medalert. Frecevenţa actelor de corupţie din sistemul sanitar s-a dublat în ultimii zece ani, lucru recunoscut inclusive de autorităţi. Aproape un milliard de euro reprezintă plăţi informale, bani care de altfel ar putea fi investiţi în sistem, în medicamente mai bune, spitale mai curate, medici mai bine pregătiţi.

600 de euro plătesc românii annual pentru asigurări medicale

* Din salariul nostru plătim în medie statului 215 RON (50 Euro) pe lună pentru asigurarea medicală. Asta înseamnă aproape 600 Euro anual din buzunarul nostru, din munca noastra.

Lucian Duţă, fost preşedinte CNAS

„Modul în care se fac achiziţiile publice şi licitaţiile în sistemul medical de multe ori nu sunt foarte transparente”

Raport Banca Mondială

„Directorilor români de spitale nu le este clar cine este şeful lor” şi nu există mediu mai propice pentru corupţie decât această structură organizaţională neclară“

Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...
Ultima oră
Pe aceeași temă