-1.5 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialCoreea de Nord primeşte 500.000 tone de hrană şi 250.000 tone de...

Coreea de Nord primeşte 500.000 tone de hrană şi 250.000 tone de ţiţei, de la China

China a decis să furnizeze Coreii de Nord un important ajutor alimentar şi energetic, la o zi de la anunţul decesului lui Kim Jong-il, un gest de sprijin faţă de regimul nord-coreean, în această perioadă de tranziţie, relatează Agerpres.

În 20 decembrie, cu ocazia unei reuniuni a unor înalţi responsabili chinezi sub conducerea preşedintelui Hu Jintao, China a decis să transfere 500.000 de tone de hrană şi 250.000 de ţiţei vecinului şi aliatului său nord-coreean, a scris publicaţia Tokyo Shimbun, la Seul, citând surse neprecizate.

China a luat această decizie pentru a ‘stabiliza noul regim al lui Kim Jong-un’, fiul şi succesorul tatălui său, Kim Jong-il, în fruntea ţării comuniste, a precizat una dintre sursele citate de cotidian, care a adăugat că nu cunoaşte dacă ajutorul promis a fost deja livrat.

Ministerul sud-coreean al Reunificării, însărcinat cu gestionarea afacerilor bilaterale cu Coreea de Nord, nu a dorit să comenteze acest articol. Principala susţinătoare a Coreii de Nord, căreia îi furnizează în mod regulat ajutor, China caută să evite o prăbuşire a regimului nord-coreean, ce ar avea drept consecinţă, potrivit AFP, un aflux de milioane de refugiaţi pe teritoriul său.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă