2.4 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialControl CSM La Tribunalul Alba

Control CSM La Tribunalul Alba

O echipa de inspectie a CSM a ajuns la sfarsitul saptamanii trecute la Tribunalul Alba. Inspectorii CSM analizeaza modul in care au fost gestionate dosarele care au avut ca obiect intreruperea executarii unor pedepse cu inchisoarea. Inspectia Judiciara a CSM verifica amanarea si intreruperea executarii pedepselor. Potrivit datelor furnizate de Tribunalul Alba, la aceasta ora un numar de 14 persoane condamnate la pedepse cu inchisoarea nu sunt incarcerate din diferite motive. Anul trecut, au existat doar trei amanari a executarii unor pedepse. In doua din cazuri, persoanele respective au fost inchise, iar in cel de al treilea condamnatul, care a primit cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta, nu mai este de gasit de catre oamenii legii. "Aceste mandate nu au fost executate datorita faptului ca persoanele condamnate se sustrag. Cel mai vechi mandat dateaza din 1998. S-au intocmit formele de urmarire generala pentru persoanele condamnate", a declarat judecatorul Aurelian Mocan, purtatorul de cuvant al institutiei.

Cele mai citite

Uniunea Europeană și Mercosur au ajuns la un acord comercial

După mai bine de două decenii de negocieri, Uniunea Europeană (UE) și blocul sud-american Mercosur (format din Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay) au anunțat...

Rațiu, planul de rezervă pentru Real Madrid dacă transferul lui Alexander-Arnold pică!

Real Madrid se pregătește intens pentru viitoarea perioadă de transferuri, iar unul dintre posturile prioritare este cel de fundaș dreapta. În cazul în care...

Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni! Starea fostului campion mondial s-a ameliorat

Mihai Leu, fost campion mondial la box profesionist și actual pilot de raliuri, a fost transferat de urgență la Spitalul Fundeni, în această dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă