25 C
București
joi, 12 iunie 2025
AcasăSpecialControale la transporturile de cereale

Controale la transporturile de cereale

Transporturile de cereale care tranzitează judeţul Timiş vor fi controlate de echipe mixte ale poliţiştilor şi inspectorilor fiscali, în vederea eliminării acţiunilor de evaziune fiscală. Prefectul Mircea Băcală a declarat că momentul controalelor coincide cu cel al recoltatului la grâu, tocmai pentru a se putea depista eventualele cazuri de încălcare a legii în ceea ce priveşte traportul cerealelor.

Ce vor verifica inspectorii

„Comisia va verifica – prin intermediul echipelor de control -, existenţa şi legalitatea documentelor referitoare la produsele agricole ale societăţilor comerciale, precum şi a documentelor deţinute de conducătorii autovehiculelor”, a declarat Băcală, care a precizat că decizia a fost luată la nivelul Comisiei care gestionează domeniul referitor la produsele agricole, din cadrul Prefecturii.

În cursul controalelor desfăşurate anul trecut în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, inspectorii fiscali au confiscat 852 de tone de grâu şi porumb, în valoare de 450.000 de lei. Aceasta a fost cea mai mare cantitate de cereale confiscată în ultimii 20 de ani. Au fost, de asemenea, reţinute şi două persoane.

Cele mai citite

Acțiunile Boeing scad cu 8% înainte de deschiderea pieței

Acțiunile companiei Boeing (BA.N) au scăzut brusc cu 8% joi dimineață în tranzacțiile premergătoare deschiderii pieței, în urma prăbușirii tragice a unui avion 787-8...

Un urs a fost semnalat la Miercurea Ciuc

Un urs a ajuns în Miercurea Ciuc. Incidentul a avut loc miercuri seara. Localnicii au primit mesaj RO-Alert. Potrivit ISU Harghita „a fost semnalată prezența...

România, alertă de noapte: F-16 au decolat pentru supraveghere, după atacurile cu drone lansate de Rusia lângă graniță

MApN a anunțat că, în cursul zilei de joi, vor fi efectuate investigații suplimentare în zonele în care există suspiciuni de risc Două avioane F-16...
Ultima oră
Pe aceeași temă