Contrabandei cu țigări pare să-i priască anul electoral 2016. În primele cinci luni ale anului, procentul țigărilor procurate din surse ilicite depășește media anului 2015, dar și pe cea din ultimii cinci ani.
Piața neagră a țigaretelor a pornit de la 17,8% în ianuarie, a scăzut la 14,6% în martie, pentru a crește vertiginos, la 16,9%, în mai, în plină campanie electorală, relevă ultimele date făcute publice, marți, de compania de cercetare Novel Research. De menționat că în 2015 contrabanda cu țigări a reprezentat, în medie, 16%, iar în ultimii cinci ani – 15%.
„Și în mai 2016, regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu o cotă a pieței negre care bate recordul ultimilor șapte ani, depășind 50%! Regiunile sud-vest și vest dețin, de asemenea, cote importante (26%, respectiv 25%). Produsele provenite din Moldova se află în scădere (minus 4,5 puncte procentuale față de martie, până la 14,7%), iar Ucraina și Serbia se mențin la nivel relativ constant (20,4%, respectiv 3,4%)”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare.
Producătorii de țigări prezenți pe piața românească spun la unison că de vină pentru creșterea contrabandei sunt atât anul electoral cât și transpunerea întârziată în legislația națională a Directivei europene a tutunului.
„Piața neagră e fluctuantă, într-un an electoral plin de incertitudini legislative. Transpunerea mult întârziată a Directivei tutunului în legislația națională este abordată pompieristic. Deși știa de doi ani ce are de făcut, Guvernul a trimis proiectul la Parlament abia în martie, acesta fiind deocamdată adoptat de Senat și urmând să fie aprobat de Camera Deputaților în sesiunea de toamnă”, a declarat Gilda Lazăr, director pentru afaceri corporatiste și comunicare al JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Avem un an electoral corelat cu schimbări legislative majore pentru industria tutunului, care se derulează cu dificultate. Sunt factori care pot determina o evoluţie imprevizibilă a comerțului ilicit la nivel național. Reamintim că în acest moment una din șase țigarete vândute în România provine de pe piața neagră, iar fiecare procent din cota comerțului ilegal înseamnă 40 milioane de euro pierdute de bugetul de stat, anual”, a punctat, la rândul ei, Ileana Dumitru, director juridic și de afaceri corporatiste la BAT România.
Alexandra Olaru, director de afaceri corporatiste la Philip Morris România, a atenționat asupra faptului că traficul de țigări se situează în continuare la un nivel ridicat comparativ cu media de 10% din Uniunea Europeană. „Din estimările noastre, pierderile la bugetul de stat cauzate de activităţile de comerţ ilicit cu ţigarete sunt de aproximativ 500-600 miloane de euro pe an. Anul 2016 este un an al schimbărilor politice, dar și de adaptare pentru industria tutunului la legislația locală care va transpune Directiva tutunului. În 2010, din cauza unor politici fiscale abrupte și impredictibile, contrabanda a ajuns să depășească mai mult de o treime din piață, iar pierderile anualizate au ajuns la circa un miliard de euro”, a declarat aceasta.