4.7 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialContinuă represaliile în cazul protestelor din Piața Victoriei. Cinci persoane au fost...

Continuă represaliile în cazul protestelor din Piața Victoriei. Cinci persoane au fost audiate, într-un dosar penal privind folosirea ilegală a unor drone

Cinci persoane au fost duse la audieri, într-un dosar privind folosirea ilegală a unei drone, în timpul protestelor din Piața Victoriei, informează Mediafax.

Ancheta este efectuată de procurori, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română. Astfel, mai multe persoane au fost chemate, în ultimele zile, la secţii de Poliţie din Capitală, pentru a se stabili dacă dronele pe care le deţin sunt înmatriculate şi dacă aveau aviz de la Autoritatea Aeronautică Română pentru a le folosi.

 „E vorba despre cinci dosare deschise. Au fost depistate cinci persoane care au ridicat drone de la sol. Pentru a ridica o dronă trebuie să ai certificat de înmatriculare şi certificat de navigabilitate. În caz contrar, fapta constituie infracţiune. Este vorba despre art. 103 alin. 1 lit. a din Legea 227/1997 privind Codul aerian. Fapta este prevăzută cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală. Persoanele au fost audiate la momentul în care au fost depistate şi în conformitate cu art. 112 din aceeaşi Ordonanţă”, a declarat, pentru Mediafax, Diana Sarca, coordonator birou de comunicare Poliţia Capitalei.

Cercetările vor fi continuate de către procurorii de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dronele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.


PSD începe represaliile. Poliția Locală a Sectorului 1 anchetează persoanele care fac proiecții laser la protestele din Piața Victoriei

Cele mai citite

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...
Ultima oră
Pe aceeași temă