ICCJ a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată din 1 octombrie în cazul judecării contestaţiei în anulare făcută de avocaţii lui Adrian Năstase împotriva deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, noul termen fiind în septembrie, potrivit Mediafax.
Judecarea contestaţiei în anulare privind condamnarea lui Năstase a fost stabilită iniţial de instanţa supremă pentru 1 octombrie, însă avocaţii fostului premier au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor depune o cerere de preschimbare a termenului.
După discutarea acestei cereri, instanţa supremă a stabilit preschimbarea termenului din octombrie pentru 3 septembrie.
La acest prim termen, instanţa ar putea lua în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare, dar numai dacă la dosar se va regăsi motivarea deciziei definitive a completului de cinci judecători, de condamnare a lui Adrian Năstase.
Instanţa supremă stabilise ca acţiunea avocaţilor lui Năstase să fie judecată la 1 octombrie. Data a fost aleasă aleatoriu, prin programul de stabilire a termenelor al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Avocatul Ion Cazacu a declarat, în 25 iunie, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.
Cazacu a precizat atunci că respectiva cerere nu este motivată, fiind indicate judecătorilor doar temeiurile în baza cărora a fost făcută. El a arătat că motivele pe larg vor fi făcute şi depuse de avocaţi doar după ce instanţa supremă va redacta motivarea hotărârii definitive de condamnare a clientului său.
Totodată, referitor la contestaţia în anulare, avocatul a arătat că aceasta este o cale extraordinară de atac, la care se poate apela doar în unele cazuri expres prevăzute de legea penală.
În acest caz, a menţionat avocatul, unul dintre motivele ce urmează a fi invocate este acela al intervenirii prescripţiei asupra răspunderii penale în cazul lui Năstase. Avocatul a arătat că, în opinia sa, termenul de prescripţie în cazul faptei pentru care a fost judecat Năstase este de şapte ani şi şase luni, precizând că nu înţelege cele peste opt luni de zile adăugate la perioada arătată de el de către judecătorii instanţei supreme.
Joi, 5 iulie, Tribunalul Bucureşti va judeca şi o cerere de întrerupere a executării pedepsei lui Năstase.
Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, a fost adus la Spitalul Penitenciar Rahova în 26 iunie, după ce a fost externat de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost preluat de poliţişti.
Potrivit informaţiilor oficiale, Năstase a încercat să se sinucidă, în 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul Trofeul Calităţii. Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca, unde, conform medicilor, a fost operat în 21 iunie.