26.8 C
București
duminică, 21 iulie 2024
AcasăSpecialContestaţia de ANULARE a PEDEPSEI lui Năstase în "Trofeul calităţii", amânată pentru...

Contestaţia de ANULARE a PEDEPSEI lui Năstase în „Trofeul calităţii”, amânată pentru 5 noiembrie

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a amânat, luni, pentru 5 noiembrie contestaţia în anulare formulată de Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”, din cauză că la dosar nu a ajuns motivarea sentinţei, potrivit Mediafax.

Şi Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul calităţii” la şase ani de închisoare, a formulat o contestaţie în anulare, Completul de cinci judecători stabilind ca şi acţiunea ei să fie judecată în 5 noiembrie.

Irina Paula Jianu şi Adrian Năstase nu au fost aduşi din penitenciarele în care sunt încarceraţi la instanţa supremă pentru judecarea contestaţiilor în anulare, întrucât nu a fost dispusă judecarea cauzelor cu citarea părţilor.

Ion Cazacu, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, a declarat, luni, la ieşirea din sala de judecată, că cei cinci judecători din completul care a dat decizia definitivă în dosarul „Trofeul calităţii” trebuie să grăbească motivarea acesteia, deoarece au trecut mai bine de trei luni de la sentinţă.

Citeşte şi:

SCANDAL la Craiova între Olguţa Vasilescu şi un consilier PDL în legătură cu ADRIAN NĂSTASE

Avocatul a spus că în acest fel se încalcă deptul la apărare al clientului său, amintind că în decembrie 2012 se împlineşte termenul legal în care apărarea lui Năstase poate depune sesizări şi plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, avocatul a amintit că în februarie 2013 se împlineşte şi termenul de opt luni de executare efectivă a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, arătând în acest context că motivarea deciziei trebuie eliberată cât mai rapid de către cei cinci judecători.

Instanţa a stabilit un nou termen de judecată a contestaţiilor în anulare formulate de Adrian Năstase şi Irina Paul a Jianu pentru data de 5 noiembrie, fără citarea acestora.

Judecarea contestaţiei în anulare formulată de Adrian Năstase a mai fost amânată o dată, în 3 septembrie, când era stabilit primul termen de judecată, şi atunci tot din cauză că la dosar nu ajunsese motivarea deciziei de condamnare definitivă în dosarul „Trofeul calităţii”. Astfel, instanţa nu a putut lua în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare, stabilind atunci ca acţiunea să fie judecată în 1 octombrie.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD.

Avocaţii fostului premier au introdus o contestaţie în anulare care vizează mai multe vicii procedurale ce ar fi fost comise de instanţele anterioare care au judecat acest caz.

Avocatul Ion Cazacu declara, în 25 iunie, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.

Cazacu preciza că respectiva cerere nu este motivată, fiind indicate judecătorilor doar temeiurile în baza cărora a fost făcută. El arăta că motivele pe larg vor fi făcute şi depuse de avocaţi doar după ce instanţa supremă va redacta motivarea hotărârii definitive de condamnare a clientului său.

Avocatul adăuga că aceasta este o cale extraordinară de atac, la care se poate apela doar în unele cazuri expres prevăzute de legea penală.

Cazacu preciza că unul dintre motivele ce urmează a fi invocate este acela al intervenirii prescripţiei asupra răspunderii penale în cazul lui Năstase. Avocatul spunea că, în opinia sa, termenul de prescripţie în cazul faptei pentru care a fost judecat Năstase este de şapte ani şi şase luni, precizând că nu înţelege cele peste opt luni de zile adăugate la perioada arătată de el de către judecătorii instanţei supreme.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă