Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Constantin Contac, a cerut schimbarea din functie a protopopului Lucian Leonte dupa ce l-a acuzat de interese politice si personale.
Totul a pornit de la cele 6,5 miliarde de lei pe care Guvernul le-a alocat judetului Botosani la ultima rectificare din acest an pentru culte. Contac i-a cerut protopopului sa organizeze o intalnire cu toti cei patru protopopi ai judetului, inclusiv cu cel de la Harlau, care are in subordine patru dintre bisericile judetului, pentru a face o impartire cat mai exacta a banilor. Banii primiti sunt din fondul de rezerva al Guvernului si trebuie cheltuiti pana la finele anului. In caz contrar, fondurile se intorc la Bugetul de Stat. „Am luat legatura cu protopopul de Botosani si l-am rugat sa discute cu toti protopopii, ca avem mai multi, si chiar cu cel de la Harlau, care are patru biserici la Botosani, sa vedem cate biserici sunt in judet. Protopopul nu a facut nimic si cu regret o spun ca, la solicitarea mea, un preot de la Campeni-Prajeni a fost la el pentru ca mi-a zis ca are nevoie de bani, iar el m-a amenintat prin acesta ca-mi fac campanie, ca-si pierde locul. Leonte tot ce a facut acolo a facut pe criterii poltice si nu are ce cauta acolo. Leonte este un personaj care nu permite ochilor de jos sa se uite in sus”, declarat Constantin Contac, presedintele CJ Botosani, precizand ca este cel care-l ajuta pe prefect sa ajunga la putere. Aceasta l-a determinat pe Contac sa ceara forurilor superioare crestine, respectiv Mitropolia Moldovei si Bucovinei, schimbarea din functie a protopopului. „Cred ca cine are puterea ar trebui sa ia o masura si sa fie schimbat din functie. Eu nu pot sa ma amestec, dar cetatenii au voie, iar eu sunt vocea comunitatii”, a mai spus Contac.
„Nu vreau sa fiu amestecat in razboiul lor politic”
In replica la acuzele presedintelui CJ Botosani, protopopul Lucian Leonte l-a rugat pe acesta sa nu-l amestece in razboiul politic de la nivelul judetului. El a mai spus ca banii vor fi impartiti in urma unui program realizat cu toate parohiile din judet. „E o jignire publica, e o aberatie. Eu personal am solicitat prin prefect, de la Guvern, printr-un proiect acesti bani. Pe baza acestui program, toti protopopii din judet au propus parohiile carora sa li se acorde ajutor, conform documentatiei facute in program. A fost la mine un tanar care nu stiu daca e preot cu un sef de partid. I-am spus ca trebuie sa aiba o recomandare de la protopopiatul de care apartine, protopopiatul Harlau, ca parohiile de la marginea judetului apartin de acesta, cateva din ele. Este meritul prefectului ca a fost de doua ori la Bucuresti. Eu nu fac politica si le-as ruga pe autoritati sa nu ma amestece in disensiunile lor politice”, a declarat Lucian Leonte, protopopul judetului Botosani.