25.8 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialConstanta a pierdut cinci milioane de euro de la Uniunea Europeana

Constanta a pierdut cinci milioane de euro de la Uniunea Europeana

Celebra sosea de coasta la care arhitectii constanteni au visat inca din perioada interbelica nu se va mai construi. Cel putin nu in acest an. Dupa ce a obtinut toate aprobarile necesare si dupa ce banii europeni, nu putini, erau pregatiti, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, nu si-a dat acordul. Motivatiile sunt copilaresti daca ne gandim la faptul ca demnitarul nu stia nici macar cati kilometri are aceasta sosea, semn ca nu a deschis dosarul cu pricina. Scopul a fost insa atins: primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat ca orasul a pierdut finantarea europeana pentru soseaua de coasta cel putin pentru acest an.
Proiectul beneficia de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, in cadrul programului PHARE 2004-2006, Coeziune Economica si Sociala. Valoarea totala era de peste zece milioane de euro, din care cinci milioane urmau sa vina de la UE, 4,4 milioane de la bugetul local, iar restul de 1,1 milioane din fondul national al Guvernului.

Spitalul Judetean, in paragina

In ultimul an Constanta a mai pierdut o serie de finantari care le-ar fi adus beneficii locuitorilor, dar si turistilor. Este vorba despre portul de agrement din statiunea Mamaia sau despre reabilitarea portului Tomis si a intregii zone. Cea mai dureroasa pierdere ramane insa cea de la Spitalul Judetean, unde lucrarile de reabilitare a constructiei vechi de peste 40 de ani inainteaza cu motoarele la relanti, pentru ca Ministerul Sanatatii a decis ca nu este cazul sa acorde bani pentru consolidarea si modernizarea sa, chiar daca pe alocuri tavanul sta sa cada in capul pacientilor. Ce sa inteleaga constantenii obisnuiti din aceste jocuri politice care ii priveaza de o asistenta medicala civilizata? Daca in cazul soselei de coasta exista pseudoargumente, in cazul Spitalului Judetean nu se mai spune nici un cuvant. Cu ce sunt vinovati constantenii?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă