Dell a anuntat lansarea unui instrument complex pentru gestionarea sistemelor. Prin intermediul acestuia, hardware-ul si software-ul pentru statiile de lucru Dell Precision, notebook-urile Latitude si sistemele desktop OptiPlex pot fi administrate de pe o singura consola, extrem de intuitiva. Open Manage Client Administrator 3.0, dezvoltat in colaborare cu Altiris, este o suita integrata de aplicatii, care permite crearea, editarea, copierea si instalarea de la distanta a imaginilor de sistem. Produsul ofera capabilitati extinse, de la instalarea si migrarea sistemelor la colectarea de informatie privind componentele hardware si software.
„Cu acest nou produs, utilizatorii pot, de asemenea, sa configureze setari BIOS, sa distribuie software intr-o retea, sa monitorizeze functionarea hardware-ului si sa evalueze situatia statiilor client din retea – toate acestea, prin intermediul unei interfete web sigure si usor de utilizat”, au aratat oficialii Dell.