26.5 C
București
vineri, 12 iulie 2024
AcasăSpecialCongresul Evreiesc Mondial cere o lege care să pedepsească negaţionismul în Grecia

Congresul Evreiesc Mondial cere o lege care să pedepsească negaţionismul în Grecia

Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial Ronald S. Lauder a cerut duminică Greciei să adopte o lege împotriva negaţionismului, care să pedepsească activităţile partidului neonazist Zori Aurii, în cadrul marcării a 70 de ani de la primele deportări de evrei de la Salonic la Auschwitz, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Grecia ar trebui să îşi intensifice eforturile pentru a oferi asigurări că prezenţa evreiască în această ţară nu se află în pericol, din nou, în contextul în care Zori Aurii nu este un partid politic ca oricare altul”, a declarat Lauder, în prezenţa premierului grec Antonis Samaras.

„Noi sperăm că Parlamnetul grec va introduce o lege care să îi pedepsească în mod eficient pe cei care neagă Holocaustul”, a continuat el, declarându-se „convins” că Grecia, „care a inventat democraţia în urmă cu 2.500 de ani”, va fi „suficient de puternică pentru a frâna forţele care vor să o distrugă”, în pofida „crizei economice” cu care se confruntă.

Liderul partidului Zori Aurii (Chrissi Avghi, în greacă) Nikos Mihaloliakos a negat în mod public, în mai, atât exterminarea evreilor de către nazişti, cât şi existenţa lagărelor, camerelor de gazare şi crematoriilor, fără să se teamă de justiţia greacă.

Acest partid a fost ales pentru prima dată în Parlamentul grec în iunie, cu 7% din voturile exprimate, şi deţine 18 mandate.

Salonicul, în nordul Greciei, unde prezenţa evreiască este atestată de aproximativ 2.000 de ani, un oraş care a fost numit mult timp „Ierusalimul din Balcani”, a fost aproape golit de populaţia evreiască de către regimul nazist, în decurs de cinci luni, în 1943. Dintre cele aproximatib 48.000 de persoane trimise la Auschwitz, au supravieţuit mai puţin de 2.000.

Cele mai înalte instanţe ale comunităţii evreieşti mondiale erau prezente duminică la Salonic cu scopul de a „aduce un omagiu victimelor”, dar şi „pentru că ideologia care a condus la moartea a aproape 50.000 de evrei aici şi a altor şase milioane în toată Europa ridică capul” din nou, a subliniat Lauder.

„Aceeaşi ideologie extremistă şi fanatică ce a devastat Europa în urmă cu 70 de ani are, în prezent, o reprezentare în Parlamentul grec. Ei îşi spun Zori Aurii. Liderii lor utilizează salutul hitlerist. Ei utilizează simbolul svasticii la reuniuni, vorbesc despre sânge şi onoare şi glorifică liderii Germaniei naziste”, a deplâns Lauder.

„Ei pun la îndoială Holocaustul şi neagă existenţa camerelor de gazare, citesc texte antisemite ca «Protocolul Înţelepţilor din Sion» în Parlament, afirmă în mod public şi fără ruşine că îşi vor trimite inamicii «la cuptor» sau că vor face lămpli din pielea lor, atacă oameni pe stradă şi îi bat pentru că au culoarea pielii diferită, ameninţă jurnaliştii care vor să vorbescă despre reunile lor”, a denunţat preşedintele Congresului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă