13.9 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialConfiscarea absenteismului la referendum

Confiscarea absenteismului la referendum

Faptul ca 56% din romani au ales sa nu se prezinte la referendumul de sambata este, in sine, ingrijorator. Prin comparatie cu situatia din Franta, unde prezenta la urne a fost de 85%, este limpede ca romanii nu au avut entuziasmul sau sentimentul urgentei nationale care sa ii scoata din case si sa ii determine sa isi exercite dreptul la vot in ciuda campaniei violente desfasurate in ultimele doua saptamani.
Pe piata au fost aruncate mai multe explicatii posibile ale acestui absenteism, in functie de pozitionarea politica si/sau morala a celor care le-au emis. Una din cele mai frecvente, devenita intre timp cliseu redutabil, ar fi celebra de acum "greata de politica" a romanului. De ce ar fi romanul ingretosat de politica?
Din cauza ca politicienii sunt corupti si isi urmaresc exclusiv propriile interese fara sa le pese de romanul simplu etc. Sau poate pentru ca cetatenii si-au pierdut increderea intr-o clasa politica falimentara, care de 17 ani nu face decat sa ii dezamageasca in mod constant.
O alta explicatie a absenteismului este asa-numita falie intre agenda cetateanului si agenda politicienilor. Ea spune ca cetatenii sunt preocupati de cu totul alte lucruri decat oamenii politici. Bunaoara, oamenii sunt interesati de bunastarea lor si a familiilor lor, de sanatate si educatie si mai putin de lupte politice care se poarta in definitiv asupra unor teme obscure, abstracte si deci lipsite de substanta.
In sfarsit, cel de-al treilea set de explicatii este unul circumstantial, legat de conditiile in care s-a desfasurat acest referendum. Programarea referendumului intr-o zi de sambata ar fi fost un factor care ar fi contribuit la absenteism in conditiile in care nu toti romanii isi permit un week-end normal. Justificarea ca atunci s-ar fi implinit cele 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de suspendare nu tine pentru ca, daca cele 30 de zile s-ar fi implinit, de exemplu, intr-o joi, ce-ar fi facut guvernul? Tot aici ar intra si sondajele date publicitatii inaintea scrutinului, in care se vorbea de o prezenta la urne de 75% si care i-ar fi demobilizat atat pe partizanii lui Basescu, pe temeiul ca "are cine sa voteze", dar si pe adversarii sai, pe motiv ca "ce rost mai are?".
Nu contestam nici una din aceste explicatii posibile si deloc noi. Ceea ce este insa cu totul inedit este tentativa de a confisca cei 56% care au absentat de catre una sau alta dintre tabere. De o parte, curentul de gandire Geoana-Voiculescu ii arunca pe cei 56% in fata lui Basescu, atragandu-i atentia ca o fi castigat el, dar a castigat "mult din putin" si ca nici vorba de legitimitate in aceste conditii! "Majoritatea" vrea altceva, spune Geoana, dar de unde stie el ce vrea aceasta majoritate cand ea nu s-a exprimat ramane un mister. Pe de alta parte, este o mica ipocrizie sa pretinzi ca esti ingrijorat de majoritatea absenta atunci cand ai modificat Legea referendumului argumentand ca "cine nu voteaza nu poate fi considerat ca avand voce".
De partea cealalta, majoritatea tacuta este aruncata in fata partidelor din coalitie sub argumentul ca Basescu si-a luat cele 5,2 milioane de voturi din 2004 plus bonus, in schimb ceilalti nu au fost in stare sa mobilizeze oamenii pentru "DA".
Vorbind cat se poate de onest, nimeni nu stie cu adevarat de ce mai mult de jumatate din romanii cu drept de vot nu s-au prezentat la acest referendum, tocmai pentru ei au ales sa nu se exprime. si, dincolo de toate explicatiile complicate, credem ca oamenii nu se duc la vot pentru ca nu cred, ca in Franta, ca votul lor este important, ca poate schimba ceva. De aici, de la greutatea votului cetatenilor, putem sa incepem sa discutam.

Cele mai citite

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...

Primăria București organizează o licitație pentru un împrumut de 69,6 milioane lei

ING Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank România și Raiffeisen Bank România participă la licitația organizată de Primăria Municipiului București (PMB)...

Autoritățile din Capitală și Ilfov declară că sunt pregătite să intervină, dacă vor exista situații de urgență

La nivelul tuturor sectoarelor, au fost activate echipele de intervenție în regim de permanență, cu utilaje și materiale În Sectorul 6, primăria a cerut reprezentaților...
Ultima oră
Pe aceeași temă