6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialConferinţă de presă comună Iohannis-Erdogan

Conferinţă de presă comună Iohannis-Erdogan

Preşedintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, a declarat în conferinţa de presă comună că cu omologul său român, Klaus Iohannis, că în acest an se aniversează 130 de ani de relaţii dintre Turcia şi România, două ţări prietene, aflate într-un spaţiu comun.

Discuţiile au consolidat legătura puternică dintre ţările noastre, de a examina relaţiile bilaterale şi oprtounităţile pe care le avem. Am abordat diferite chestiuni: criza refugiatilor, situaţia din Ucraina, Moldova, de la Marea Neagră, dar şi lupta împotriva terorismului”. Şeful statului turc a menţionat că cele două ţări împărtăşesc viziuni similare şi au în vedere consilidarea Parteniriatului bilateral încheiat în 2011.

Erdogan a subliniat intenţia de a creşte la 10 miliarde de dolari valoarea schimburilor comerciale bilaterale, care, în 2015  a fost de 5,4 miliarde de dolari, în contextul în care 10.000 de firme turceşti activează în România în domeniile bancar, industrie, comerţ, imobiliare, construcţii şi transporturi. Totodată, el a afirmat că legaturile bilaterale vor fi sprijinite şi cu ajutorul celor 70.000 de conaţionali turci care trăiesc în România. “Cu cele 6 miliarde de dolari de capital de investiţii, România a devenit o adevărată bază regională pentru investitorii turci”, a apreciat preşedintele turc.

Cei doi preşedinţi au abordat şi probleme de securitate şi cooperare regională. ”În materie de securitate şi apărare, ne leagă o strânsă cooperare, precum şi parteneriatul în cadrul NATO. După cum ştiţi, România consideră că Marea Neagră este de importanţă strategică, nu doar pentru securitatea în regiune, ci şi pentru cea euro-atlantică şi trebuie să beneficieze de o atenţie sporită. Am discutat despre aceste lucruri, inclusiv în perspectiva Summitului NATO de la Varşovia din vara acestui an”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de Erdogan.

În ce priveşte problemele migraţiei şi terorismului, Iohannis a subliniat importanţa parteneriatului Uniunii Europene cu Turcia în soluţionarea lor.

”Turcia, în calitate de ţară care găzduieşte pe teritoriul său un număr foarte mare de refugiaţi, joacă un rol cheie în soluţionarea actualei crize, atât din punct de vedere umanitar, cât şi al controlului fluxului migraţiei şi al combaterii reţelelor de trafic de persoane. În acest sens, am salutat înţelegerea la care s-a ajuns săptămâna trecută la Consiliul European şi sper că aceasta va contribui la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxului de migranţi ilegali care pătrund din Turcia în Uniunea Europeană. România a fost un susţinător puternic pentru ajungerea  la această înţelegere”, a conchis Klaus Iohannis.

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că proiectul moscheii care urmează să fie construită în Bucureşti se afă în faza de obţinerii autorizaţiilor, şeful statului român anunţând că această chestiune e de “competenţa” Primăriei.

“În timpul vizitei făcute la Bucureşti (în aprilie 2015 – n.r.), am discutat această chestiune cu domnul preşedinte Iohannis. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile necesare. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm”, spune Erdogan, citat de news.roPreşedintele turc consideră că o astfel de moschee ar fi “expresia cea mai frumoasă a dialogului şi solidarităţii dintre cele două ţări”.

Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că poate “confirma” faza în care s-a ajuns în ceea ce priveşte moscheea de la Bucureşti. “Chestiunea este de competenţa primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii”, a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, de către omologul său turc, Recep Erdogan, la palatul prezidenţial din Ankara, în cadrul unei ceremonii fastuoase, în timpul căreia s-au tras 21 de salve de tun şi la care au participat aproape 150 de soldaţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. […] cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ. Astăzi (luni – n.r.), în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, […]