12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialConferința de închidere Proiect Creșterea calificării lucrătorilor de finisări în construcții prin...

Conferința de închidere Proiect Creșterea calificării lucrătorilor de finisări în construcții prin participarea la cursuri de calificare în domeniile lucrător finisor pentru construcții și mozaicar-faianțar

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”

 
Conferința de închidere Proiect Creșterea calificării lucrătorilor de finisări în construcții prin participarea la cursuri de calificare în domeniile lucrător finisor pentru construcții și mozaicar-faianțar
 
Henkel România anunță închiderea proiectului ACADEMIA PROFESIONIȘTILOR ÎN FINISAJE – „Creșterea calificării lucrătorilor de finisări în construcții prin participarea la cursuri de calificare în domeniile lucrător finisor pentru construcții și mozaicar-faianțar” – ID Proiect:
POSDRU/164/2.3/S/138898.
Proiectul s-a desfăşurat pe parcursul a 20 luni la nivel naţional, având ca principal obiectiv ridicarea nivelului de pregătire profesională pentru persoanele angajate din sectorul de construcții.
 
Alături de cei doi parteneri, Fundația Româno – Germană CPPP Timișoara și Fundația Româno Germană Sibiu, Henkel România a derulat acest program educaţional în completarea acţiunilor de promovare a inovaţiei, tehnologiei, educaţiei şi consultanţei, piloni care vor contribui în timp la alinierea României la standarde europene în materie de formare profesională continuă a adulților.
 
Participanții au putut alege unul din cele 4 cursuri de formare profesională puse la dispoziţie în cadrul proiectului: Lucrător finisori pentru construcții, Mozaicar-Faianţar, Montator sisteme opace de termoizolare pentru clădiri și Lucrător comercial pentru mărfuri nealimentare.
 
Pentru desfășurarea cursurilor s-a aplicat sistemul dual de învățământ profesional prin îmbinarea dintre teorie şi practică astfel că programele de formare profesională au fost structurate în trei părți: pregătire teoretică de specialitate, instruire practică de specialitate în atelierul şcoalar și pregătire practică de specialitate în mediul real de muncă, în unităţi economice de profil.
 
Cursanții care au participat la programele de formare derulate în cadrul proiectului au fost încântați de profesionalismul experților și fomatorilor care asigurau instruirea și de maniera de desfășurare a cursurilor: „A fost acoperită întreaga gamă de lucrări din sfera finisajelor, placajelor de mozaic și
plăci ceramice și am lucrat cu cele mai moderne materiale și tehnologii din domeniu puse la dispoziție de Henkel Romania și partenerii săi.”, spune unul dintre cursanți.
 
În cadrul proiectului au participat la programele de formare aproximativ 729 de muncitori, 660 dintre aceștia au absolvit și au fost certificați în cadrul celor 29 de programe de calificare realizate: 564 muncitori calificați pentru ocupația ”Lucrător finisor pentru construcții”, 45 muncitori calificați
pentru ocupația ”Lucrător în comerț” şi 51 muncitori calificați pentru ocupația ”Mozaicar faianţar”.
 
Beneficiile acestui program naţional au fost cu atât mai mari cu cât participanţii la proiect au dobândit şanse sporite pentru locuri de muncă mai sigure, ca urmare a creşterii nivelului de productivitate individuală şi a nivelului de competenţă profesională. Mai mult decât atât,
posibilitatea identificări facile a unui loc de muncă, dezvoltarea de parteneriate durabile, cunoaşterea celor mai noi materiale şi tehnologii de lucru a reprezentat premisele unui proiect educaţional eficient.
 
Totodată, cursanții au beneficiat de numeroare avantaje: instruire teoretică și practică de calitate; program flexibil în funcție de orarul de lucru din șantier; subvenții și premii la absolvire; materiale suport pentru studiu, hrană și KIT de lucru (echipament de protecție și scule de lucru); certificare / acreditare recunoscută la nivel european.
 
În luna iulie 2015 Henkel România a organizat trei seminarii pentru diseminarea obiectivelor proiectului și identificarea de compani interesate să califice muncitorii într-una din ocupațiile disponibile în proiect, evenimente care au avut loc la București, Piatra Neamț și Târgu Mureș.
Activităţile realizate în decursul celor 20 de luni de proiect au fost: managementul proiectului, informarea și publicitatea proiectului, diseminarea rezultatelor, selectarea grupului țintă, autorizarea programelor de formare, pregătirea profesională pentru angajații din domeniul construcțiilor, evaluarea rezultatelor programelor de formare, urmărirea premianților de la fiecare curs în vederea evaluării posibilității de a deveni instructori de practică şi realizarea unui portal web cu acces securizat și e-learning.
 
Bugetul acestui proiect a fost de aproximativ 1 milion de euro și a fost co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
 
Informații detaliate despre proiect se găsesc la www.academiaprofesionistilorinfinisaje.ro.
* * *
Henkel România pe scurt
Înfiinţată în 1994 ca filială a companiei Henkel Central Eastern Europe, Henkel România are în prezent peste 500 de angajaţi.
Henkel deţine în acest moment în România trei unităţi de producţie pentru adezivi de construcţii, lângă Bucureşti, în Pantelimon, la Câmpia Turzii (jud. Cluj) şi în oraşul Roznov (jud. Neamţ). Valoarea totală a investiţiilor Henkel în capacităţi de producţie locale depăşeşte suma de 45 milioane Euro. O parte dintre aceste investiții au fost realizate și cu finanţare europeană în cadrul programelor de dezvoltare regională, având ca scop relansarea economică și socială a regiunilor unde s-au realizat, pe baza principiilor de dezvoltare durabilă, precum generarea de noi locuri de muncă, eficiența energetică a investițiilor, etc.
Prin aceste acţiuni integrate, Henkel România dorește să contribuie la efortul pe care România îl face în vederea alinierii la cerințele și standardele internaționale, încercând astfel să reprezinte un exemplu de bună practică în mediul de afaceri.
Pentru mai multe detalii despre companie accesaţi: www.henkel.ro.
Persoana de contact:
Ioana Andreea VLAD
Responsabil Informare, Comunicare Grup Tinta
Telefon: 0722 – 222.481
E-mail ioana.vlad@henkel.com
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă