TIMISOARA. Noii membri ai Consiliului de Administratie de la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie “dr. Dumitru Popescu” din Timisoara au ramas aceeasi, dupa niste “permutari” teoretice intre doctori. In decembrie 2005, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a desti-tuit atat Consiliul de Administratie al institutiei medicale, cat si pe di-rectorul Eugenia Taurescu. Atunci, reprezentantii ministerului sustineau ca noile conduceri vor fi interimare, iar vechiul presedinte al CA nu isi va putea pastra functia in noul consiliu.
La conducerea Maternitatii a fost numit, interimar, dr. Ioan Sas, iar noul Consiliu de Administratie si-a intrat in atributii la jumatatea lunii trecute. Presedintele CA a ramas, insa, acelasi: Dumitru Catu, fost director al Directiei de Sanatate Publica din guvernarea trecuta. Din cadrul structurii mai fac parte Ioan Sas, Melania Arion si Adrian Samarghitan (de la DSP), Carmen Doroghi si directorul economic Adrian Bodo, din cadrul Primariei Timisoara, precum si trei cadre medicale din cadrul spitalului.
“Este cam ciudata aceasta poveste, ca s-au ales intre ei. Timisoara este un oras prea mic pentru a ne face iluzii ca lucrurile au fost democratice. Sistemul sanitar din Timis este organizat feudal si nu ne semnaleaza nimeni eventualele greseli. Voi discuta si cu ministrul aceasta situatie si o vom reanaliza”, a afirmat secretarul de stat in ministerul de resort, Virgil Paunescu.