Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, Federatia Romana de Atletism impreuna cu Tetra PAK, Primaria Sectorului 2, Fulga si ISA Multimedia vor oferi maine premii pentru toti participantii la cea de a doua editie a concursului "Copilul si parintele”.
Duminica, de la ora 12, copiii cu varste cuprinse intre 4 si 11 ani din Scoala Europeana Bucuresti si sase gradinite din Bucuresti se vor intrece alaturi de parintii lor intr-un concurs inedit ce va avea loc in sala de atletism a Complexului National "Lia Manoliu”.
Infiintata in aprilie 2005 de trei profesori tineri si entuziasti, cu o experienta cumulata de zeci de ani in sportul de performanta si in invatamant, asociatia sportiva Atletic Club IACRIS Bucuresti are ca scop stimularea entuziasmului juvenil, constientizarea si atragerea atentiei copiilor si parintilor asupra sportului, formarea in randul copiilor a unui mod de viata sanatos si promovarea unor valori morale ca fair-play, prietenie, spirit de echipa, nonviolenta, respect, dezvoltarea dorintei de a se intrece in sport.