Pana pe 1 mai, elevii de gimaziu si liceenii mai au timp sa isi imagineze comunismul. Asta, in cazul in care sunt interesati de concursul initiat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, cu tema "Ce inseamna comunismul pentru mine?". Concursul se va finaliza cu cateva premii consistente – computer, aparat foto digital, MP3-player, enciclopedii de istorie universala. In plus, organizatorii isi propun sa realizeze o brosura in care sa fie incluse lucrarile castigatoare la cele doua sectiuni si care sa circule in scolile si liceele din tara.
"Scopul proiectului este de a creste interesul copiilor si tinerilor pentru istoria recenta a Romaniei si de a-i determina sa reflecteze asupra naturii totalitare si represive a regimului comunist in Romania. Stimuland cercetarea personala si creativitatea, proiectul isi propune sa dezvolte reflectia personala a copiilor si tinerilor asupra unei perioade istorice care marcheaza inca evolutia si dezvoltarea societatii romanesti", spun organizatorii. Raluca Grosescu, coordonatorul Departamentului Documentare al IICCR, spune ca au ales special aceasta grupa de varsta, a celor care nu au prins nimic din comunism, care trateaza aceasta perioada ca pe una oarecare, nu ca pe un moment important al istoriei noastre recente. Chiar daca unii dintre acestia nici nu se arata interesati de perioada comunismului, descurajati fiind si de programa scolara, dar poate si de parintii nostalgici, altii, dimpotriva, vor sa stie cat mai multe.
La concurs se poate participa atat cu eseuri – atentie, nu se cauta studii si bibliografii, ci viziuni personale! –, cat si cu desene, colaje, fotografie.