Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, o instituţie subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, organizează, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, prima ediţie a concursului de dramaturgie pentru teatru de copii, potrivit Mediafax.
Concursul va avea loc în perioada aprilie – septembrie şi are drept scop relevarea valorilor de cultură şi civilizaţie ale comunităţii rome. Competiţia va consta în selectarea unor texte dramatice dintre care vor fi nominalizate trei. Dintre cele trei texte, unul va fi desemnat câştigătorul marelui premiu, în valoare de 1.000 de lei. Totodată, textul câştigător va fi montat în spectacol. Dacă niciun text nu va obţine marele premiu, organizatorii îşi rezervă dreptul de a valorifica totuşi cele trei texte aşa cum va găsi oportun.
Publicul căruia i se adresează cu prioritate montarea acestui spectacol va fi format din copiii romi. Textele vor avea tematică cu specific rom şi vor fi originale (să nu fi apărut pe un alt circuit public). Ele vor fi evaluate de un juriu alcătuit din critici literari/dramatici şi actori. În vederea jurizării lor, textele vor fi trimise pe adresa Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher (CNCR) Strada Ion Câmpineanu nr. 28, sector 1, Bucureşti (în incinta Sălii Palatului) până la data de 1 iunie 2010.
Textele pot fi trimise prin poştă sau aduse personal la sediul CNCR într-un plic mare. Pentru a asigura anonimatul autorului fiecărui text până în clipa desemnării câştigătorului, plicul mare nu va conţine datele acestuia. În schimb, pentru a-l putea identifica ulterior, în interiorul fiecărui plic mare se va pune şi un plic mic, lipit, pe care se va scrie un motto. În interiorul aceluiaşi plic mic se vor nota numele şi coordonatele autorului, împreună cu motto-ul de pe plic.