Comisia care a examinat ofertele investitorilor interesati de concesionarea plajelor de pe litoral urmeaza sa se pronunte in privinta castigatorilor licitatiilor organizate zilele trecute. Din cele 33 de sectoare in care a fost impartita plaja, de la Navodari la 2 Mai, solicitari pentru concesiune s-au depus numai pentru suprafetele despre care se stie ca sunt populate in timpul verii. Calculele participantilor nu au inclus suprafete cum sunt cele de la tabara Navodari, cea situata la iesirea din statiunea Mamaia spre Navodari, sau suprafata limitata de canalul de descarcare Tabacarie si plaja Modern. Era insa de asteptat ca sectoare de plaja ca cel mentionat anterior sa nu starneasca nici un interes. De ani de zile plaja a fost frecventata doar de localnici, in unele zone scoicile descurajeaza pe orice amator de soare, iar in altele domnesc doar balariile. In calcul trebuie luat numarul celor care prefera, in locul aglomeratiei din statiuni, linistea din zonele aproape salbatice. Acelasi lucru se poate spune depre plajele de la Agigea sau Tuzla, care nici macar localnicilor nu le sunt pe plac. Situatia se schimba cand vine vorba despre sectoarele dintre cele doua Eforii sau cele din sudul litoralului. Administratorul plajelor, Directia Apelor „Dobrogea-Litoral”, trebuie sa gaseasca argumente care sa convinga investitorii ca suprafetele ramase neadjudecate pot produce profit. Atitudinea investitorilor a fost inexplicabila pentru cei care au pus ochii pe suprafetele de la Costinesti. Desi au stiut ca vor avea de surclasat adversari puternici, participantii la licitatii nu au verificat indeplinirea conditiilor impuse de organizatorii licitatiei. Absenta investitorilor sau neindeplinirea criterilor impuse a lasat fara concesionari plajele din Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus si Mangalia. Misiunea membrilor comisiei de licitatie constituita la DADL pentru concesionarea plajelor va fi, in urmatoarea perioada, destul de grea. Ofertele vor fi analizate si se va trece la departajarea agentilor economici care au licitat pentru suprafetele ce urmeaza sa faca obiectul contractelor de concesiune pe o perioada de zece ani. Administratorul plajelor va organiza, cu siguranta, alta licitatie in incercarea de a atribui si suprafetele pentru care, desi a existat interes, nu au putut fi concesionate.